Tara cunoscuta sub numele de Grecia va intra, probabil, in urmatoarele zile in echivalentul economic al unui accident feroviar care se petrece cu incetinitorul. Mai inainte, niste boghiuri iesite de pe sina – sub forma unui ministru sau a unui parlamentar care isi retrag banii de la bancomat fara sa isi dea seama ce efect extraordinar poate sa transfere catre populatie, in cel mai prost moment. Apoi, un vagon sarit de pe sina, sub forma unui profesor de ideologie marxista pus ministru de finante. De pilda, milioane de germani au fumegat in fata televizoarelor dezbatand acel deget mijlociu – Stinkefinger – pe care Varoufakis l-ar fi aratat Germaniei (domnul a negat). Va veni momentul in care sare de pe sina si locomotiva, respectiv ori se vor inchide, in faliment, cateva banci importante, ori se va redenomina economia iesita din zona euro intr-o dezordine de nedescris. Ca la orice accident feroviar, se va lasa cu sange: somaj prelungit, o depresiune economica ce va matura o generatie tanara cel putin, memoria unui default in stil argentinian, interventii statale care vor necesita un sfert de secol pentru a fi retrase complet (sa nu uitam ca Welfare State-ul lui FDR a fost construit tocmai dupa Marea Criza Economica). La ora la care scriu aceste randuri, Eurogroupul inca mai are sanse (sa zicem 20-30%) sa evite o astfel de situatie, insa un cocktail exploziv de incapatanare absurda greceasca, esec in negocierile poltice si un sentiment schimbat in Germania (pur si simplu nu exista majoritate parlamentara pentru un al treilea bail-out) va face probabil din Grecia un exemplu pentru a repune in ordine finantele tarilor europene.
Radiografia dezastrului
Am uitat deja, multi dintre noi, geneza crizei – iar criza economica si efectele ei in lant nu au trecut! Intr-o prima etapa, a fost o bula imobiliara – in special in SUA, dar si in alte parti ale globului. Un sistem in care puteai sa primesti credit pentru o casa chiar daca nu ai avut inainte macar un credit pentru un frigider si nu aveai nici venit cu care sa rambursezi creditul s-a prabusit. Ideea ca pretul imobiliarelor va creste mereu a murit si ea, iar asa a inceput a doua etapa a crizei.
A doua etapa a insemnat o prabusire a sistemului de management al riscului bancar, in urma impachetarilor si reimpachetarilor gunoaielor care in limbaj bancar se numesc junk portofolios. Asa s-a prabusit si Lehman Brothers, asa s-a zguduit si sistemul bancar mondial, asa s-au pus bazele unui al treilea pas al crizei. Statele suverane au fost nevoite sa sustina bancile, intrucat datoriile corporate nu mai erau sustenabile. De la cei aproape 100 de miliarde dati AIG de Guvernul american la preluarea Royal Bank of Scotland de Guvernul britanic la pomparea de miliarde pentru a salva inclusiv banci foarte mari (de pilda Goldman Sachs a cerut 5 miliarde de la Warren Buffet in momentul de criza maxima de lichiditate), s-a realizat un transfer al riscului unor portofolii toxice de la actionarii bancilor (care nu si le mai puteau asuma in conditii de lichiditate aproape zero) catre contribuabili, prin intermediul Ministerelor de Finante care fie au preluat direct banci fie au dat garantii de stat pentru ca sistemul financiar mondial sa nu intre intr-o prapastie care ar fi oprit cresterea economica.
Pentru cei care vor sa citeasca mai in detaliu despre geneza, gasesc un rezumat aici : http://www.contributors.ro/economie/criza-care-a-fost-criza-care-vine-rezumat-in-7-paragrafe-2008-2012/
A treia etapa a fost umflarea incredibila a datoriilor statelor suverane, care au depasit in multe parti 100% din economie, producand foarte multa bataie de cap pana azi – de la dificultatile de gestionare a datoriei publice pana la dificultatea asociata de a gestiona din punct de vedere macroeconomic economiile respective. Este inevitabil sa soseasca si a patra etapa, cea in care o parte din statele suverane nu pot duce aceasta povara si intra in haos. Este la fel de inevitabil ca cetatentii germani, care au intrat in zona euro si au abandonat marca germana cu promisiunea ca niciodata nu vor plati pentru datoriile altora vor fi “arsi” la buzunar, intrucat 1 euro datorat Greciei va insemna in doar cateva zile sau saptamani o valoare de doar 40-50 de eurocenti, maximum.
Si Grecia a trecut prin aceste etape, cu specific local. In primul rand, dezvoltari imobiliare turistice, hoteluri oprite la jumatate in lipsa creditarii, urmare a incetinirii dezvoltarii imobiliare. In a doua etapa problemele bancare care au culminat cu preluarea unor banci grecesti si cu vanzarea unor filiale ale acestor banci, insa curatenia nu a putut fi facuta 100% – instinctul unor oameni este sa isi retraga banii la prima adiere, ori asta nu inseamna o incredere fundamentala in sistemul bancar. Cum rata de lichiditate a sectorului bancar este undeva pe la 8-10%, nicio banca din lume nu poate suporta consecintele unor cozi pentru retrageri masive, de tipul celei care se pregateste acolo. De asemenea, cum dezvolt si mai jos, datoria publica este nesustenabila – economic, politic, social. In fine, rezultatele experimentului argentinian privind datoria publica pe care dl Varoufakis il vrea repetat in Grecia va conduce la efecte pentru toata zona euro si mai ales pentru toata zona periferica a Uniunii Europene.
Indiferent de cum numim ce se va intampla, Grecia este de mult intr-un faliment nedeclarat. Atunci cand datoria depaseste economia (asta s-a petrecut deja in 2009), iar apoi datoria continua sa creasca si sa se dubleze aproape, situatia este nesustenabila ori de unde te uiti. Statele cu o datorie de peste 100% din PIB si cu o baza fiscal slaba nu au prea multe optiuni, cel putin din perspectiva europeana si a FMI-ului, in afara de deflatie, taierea cheltuielilor publice si revizuirea in jos a salariilor si pensiilor – revizuire care chiar si atunci cand se lasa cu cauciucuri arse in strada poate fi infinit mai blanda decat o degringolada financiara care aproape sigur va continue pusee inflationiste care lovesc disproportionat taman in acei saraci pe care dl Tsipras spune ca vrea sa ii protejeze. O astfel de situatie este pur si simplu nesustenabila.
Al doilea element care nu poate fi sustinut este rata de crestere economica greceasca, viitorul inca nedesenat al acestui grafic se indreapta probabil spre un “double-dip”, adica intoarcerea indicatorului in zona negativa. Daca ne uitam la intreaga perioada din 2010 si pana in prezent, economia greceasca a fost in recesiune pentru o mare parte din acest timp. Evident ca aceasta recesiune combinata cu paralizia partidelor politice a condus electoratul catre o solutie radicala care va costa foarte mult – numita Syriza. Criticii vor spune ca rata se datoreaza insistentei Germaniei pentru taieri bugetare, insa exista mai multe motive pentru care economia se indreapta spre colaps, inclusiv mari probleme bancare, fiscale si pur si simplu de autoritate a statului.
Al treilea element este pozitionarea politica. Intr-o discutie off the record de la Centre for European Reform unde am avut privilegiul sa fiu prezent, comisarul Pierre Moscovici explica, raspunzand unor intrebari ale celor 25-30 de oameni din audienta, despre eforturile noului (pe atunci) guvern grec sa rezolve situatia. Primele tentative (exasperante pentru dl Moscovici) erau cele de a ocoli cu totul Germania si chiar Comisia Europeana), de a incerca sa isi gaseasca aliati bilaterali in Europa, precum Italia sau restul tarilor botezate cu foarte multa lipsa de tact PIIIGS – in vreme ce situatia din teren se deteriora continuu. Cand au inceput discutiile efective cu Germania si Comisia Europeana insolenta extrema si jocul nervilor pe banii creditorilor a continuat pana pe buza prapastiei. Stilul abrupt, imprevizibil, de take-it-or leave- it te impinge mai rapid in prapastie decat s-ar putea crede, mai ales cand principalii creditori sunt in mod cert cei pe care incerci sa ii eviti, lucru pe care Moscovici il sugera inca de acum o jumatate de an, in limbajul eurocratic in care orice subiect sensibil este explicat de un inalt functionar. Sugestia interesanta a dlui Varoufakis de zilele trecute – sa plateasca Banca Centrala Europeana datoria catre FMI (datoria Greciei, ca BCE-ul nu are datorii la FMI) – este precum o bomboana pe coliva acestei abordari economice catrastrofale.
