Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Nowa Huta sau despre orase nascute din imaginarul stalinist

de Marius Stan     Contributors.ro
Marţi, 11 martie 2014, 16:00 Actualitate | Opinii


Marius Stan
Foto: Arhiva personala

“Nowa Huta a fost ridicată [1949] pentru a pedepsi Cracovia” este opinia larg răspândită astăzi printre locuitorii zonei. Această adevărată “creatură” realist-socialistă a fost concepută de autoritățile comuniste pe terenul care aparținuse cândva unor sate (Mogiła, Pleszów și Krzesławice) din marginea districtului estic al orașului Cracovia. 

Privită fie ca cel mai important focar de poluare din zona Cracoviei, fie ca loc istoric cu o încărcătură aparte (vezi referințele la arhitectura distinctă ori episoadele protestelor violente sub umbrela Solidarność), fantoma acestui micro-oraș industrial bântuie încă memoria încercată a cracovienilor. Nowa Huta este o “creatură” cu adevărat paradoxală: pe de-o parte, un micro-oraș socialist, mândria sistemului comunist din Polonia; pe de altă parte, simbolul mișcării anticomuniste din Cracovia în anii 1980.

“Orașul polonez de oțel” (NH) fusese plasat în mod deliberat lângă Cracovia cea aristocrată, istorică, plină de tradiții culturale și intelectuale. Scopul fusese, desigur, unul eminamente ideologic, în măsura în care se urmărea crearea unei clase muncitorești care să schimbe întreaga fizionomie a orașului. Totodată, i se atribuise industriei moderne a oțelului un rol-cheie în marele proces de reconstrucție a Poloniei după cel de-Al Doilea Război Mondial. Decizia nu a fost primită cu bucurie unanimă, mai multe instituții cracoviene protestând chiar de la acea dată împotriva acestei idei abrupte și, mai cu seamă, împotriva proiectului unei mari oțelării. La începutul anului 1948, guvernul polonez semnase un acord economic cu Uniunea Sovietică prin care era impusă producerea unor cantități uriașe de oțel de partea poloneză (1.5-2 milioane de tone/an).

A plasa un astfel de mastodont industrial într-un oraș precum Cracovia nu putea fi receptat decât ca o anomalie și o constrângere abjectă. Anne Applebaum (Iron Curtain. The Crushing of Eastern Europe, 1944-1956) consemnează surpriza inginerilor sovietici chemați să dea o mână de ajutor acestui proiect artificial, care pasămite ar fi fost ei înșiși surprinși de rezistența la schimbare a societății locale. Și cum era de așteptat, proiectul a fost continuat în pofida acestei respingeri iar până în anii 1970, întregul peisaj urbanistic medieval al Cracoviei căpătase nuanța gri a marilor amenajări industriale. Botezate “Vladimir Lenin”, oțelăriile de la Nowa Huta au făcut din Cracovia unul dintre cele mai poluate orașe poloneze, cu efecte de mediu care se regăsesc din plin și astăzi pe agenda preocupărilor locale.

Nowa Huta a avut “frați” și “surori” și în alte părți ale Blocului sovietic: de pildă, “Stalinstadt”, oraș industrial german ridicat în 1950 după același tipar ideologic. Un oraș care după unificarea Germaniei a cunoscut (natural, am spune) un declin demografic, transformându-se într-un micro-cosmos fantomatic. Ambele așezări, Nowa Huta și Stalinstadt, au fost ridicate fără vreo biserică (cel puțin pentru Polonia, acest lucru nu se mai întâmplase de secole bune). Nowa Huta fusese concepută ca spațiu liber de orice simbol religios. La acea vreme, în Polonia comunistă, biserica era puternic persecutată. Liderul diocezei Cracoviei, episcopul Franciszek Jop, a asaltat guvernul comunist cu solicitări privind obținerea autorizației de a construi o biserică în Nowa Huta, dar eforturile sale n-au primit vreodată un răspuns. Ca să fim și mai exacți, schimbarea politică în Polonia a survenit odată cu Raportul Secret al lui Hrușciov (februarie 1956), pe fondul căruia s-a produs și ameliorarea (“dezghețul Gomułka”) relațiilor dintre statul polonez și biserică. În octombrie 1956, s-a luat decizia construirii primei biserici în Nowa Huta, dar acest lucru s-a materializat abia în 1977 (Biserica Binecuvântatei Fecioare Maria, Protectoarea Poloniei, sau, Arca lui Dumnezeu), după o serie de amânări, tergiversări, conflicte între autoritatea politică și cea religioasă.

Și tot ambele așezări industriale (Nowa Huta, respectiv Stalinstadt) erau copii fidele ale Magnitogorsk-ului, principala fantezie urbanistic-industrială a lui Stalin în timpul planului cincinal din anii 1930. Printre semnele distinctive: industrie grea, cartiere-dormitor cenușii croite după un design rigid, de-a lungul și în paralel cu fabricile principale. Zonele “de producție” și “de locuire” trebuiau să fie așadar într-o simbioză perfectă, o eficientizare arbitrară a vieții mărunte a “Omului Nou”. Magnitogorsk fusese extrem de important în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și principalul furnizor de oțel pentru mașinăria de război sovietică.

Între aceste mini-orașe înfrățite prin “ADN ideologic”, ritualurile de schimb și cunoaștere reciprocă erau frecvente, iar vizitele delegațiilor constituiau izvor de inspirație nu doar pentru ingineri, arhitecți sau muncitori, ci și pentru artiștii și scriitorii chemați să se adape direct de la sursa realismului socialist: “Mai multe elemente ale culturii staliniste au fost întrunite în procesul de planificare a acestor orașe: cultul industriei grele, cultul muncitorului de șoc, mișcările de tineret și estetica realist socialistă” (Applebaum, Iron Curtain…). Oțelăriile Lenin deveniseră într-atât de faimoase încât Fidel Castro, într-o vizită din vara anului 1972 în Polonia, alege să vadă la fața locului Nowa Huta, renunțând la mult mai atrăgătoarea parte istorică medievală a vechiului oraș (Rynek Główny).

Se spune adesea că totalitarismul reprezintă “raiul pe pământ” pentru breasla arhitecților. În zorii NH, acest “paradis” a fost marcat însă de suficiente frământări. Cei care s-au ocupat de proiecte, au dorit inițial să construiască mai degrabă în stilul interbelic britanic, acel gen de suburbii întretăiate de spații verzi. Astăzi mai pot fi încă observate câteva astfel de “oaze” non-canonice (după standardele anilor 1950), dar care la acea dată au fost brusc sugrumate prin intervenția decisă a aparatului de partid care considera că stilul nu corespunde tiparelor vremii. La intersecția acestor tendințe, idei și imperative de ordin ideologic, s-a insinuat în mod ineluctabil kitsch-ul: “Magazinele trebuiau să fie de asemenea de înaltă calitate. În Nowa Huta, un uriaș efort a fost implicat în decorarea acelora aliniate în piața centrală. Unul dintre ele, acum parte din lanțul Cepelia, păstrează încă decorul din anii 1950, incluzând un enorm plafon de iluminat care arată ca un candelabru renascentist conceput de cineva care n-a văzut în viața lui un candelabru renascentist.” (Applebaum, Iron Curtain…). Interesant este și faptul (sensibil mai ales pentru românii care au trăit din plin anii 1980) că aceste magazine erau de obicei foarte bine înzestrate cu produse, mai mult decât alte zone ale Cracoviei…

Ambițiosul proiect al NH nu presupunea doar construirea de blocuri de apartamente și fabrici, ci un întreg micro-cosmos urban: grădinițe, școli, artere de circulație, sistem de canalizare, alte utilități, teatru, cinematograf, spital, bibliotecă, etc. În cele din urmă, proiectul câștigător a aparținut arhitectului Tadeusz Ptaszycki (din Varșovia) care a propus un fel de “comentariu urbanistic” pe marginea ideii renascentiste a “orașului ideal”, adică o formă de manierism istoricizant bazat pe perioadele Renașterii și Barocului. Cartierele însă, au fost ridicate potrivit principiilor realist-socialiste. Fiecare astfel de cartier de locuințe a devenit la rându-i un “mini-oraș”, o particulă elementară a Nowa Huta. Au fost trasate patru sectoare (de la A la D) care se întind radial începând din Piața Centrală. Arhitectura locului a cunoscut variații sensibile în timp, iar introducerea graduală a modernismului postbelic în canon a însemnat o înclinație mai mare către formele simple. S-a renunțat la primele fațade ornamentate și au fost mai apoi utilizate tehnologii și materiale de construcție moderne. O altă caracteristică a noului stil a fost dată de spațiile mai mari dintre clădiri, ceea ce a permis introducerea oazelor verzi, locurilor de recreare și de joacă.

Mini-experimentele au continuat chiar în sânul acestor sectoare și cartiere elementare: de pildă, ridicarea unui bloc experimental de apartamente (între 1956-1957) în sectorul B, urmând stilul lui Le Corbusier – Unité d’Habitation Marseille. Vorbim, iată, de a doua parte a anilor 1950, după moartea lui Stalin, când astfel de încercări urbanistice erau posibile. Am plecat eu însumi spre Nowa Huta cu gândul preconceput al uniformității și m-am trezit la fața locului sufocat de acest eclectism estetic cât se poate de ciudat. De altfel, NH este imposibil de definit printr-o simplă locuțiune stilistică. Desigur, cunoaște șabloane și trăsături accentuate, dar aceste detalii și variațiuni încărcate de explicații și justificări istorice, evolutive, sunt pur și simplu greu de ignorat.

Numărul locuitorilor de aici a crescut și el în ritm accelerat, de la sub 20.000 în 1949 (data demarării proiectului urbanistic), la peste 100.000 până în 1960. Mare parte a acestora reprezenta ceea ce se cheamă “copiii urbanizării forțate”, persoane din zone rurale sărace, din comunități tradițional catolice, vag sau deloc alfabetizate. Pentru toți aceștia, ceea ce li se propunea ținea practic de domeniul incredibilului, apa și electricitatea fiind utilități cu care intrau în contact pentru prima dată. Pentru acești oameni, Nowa Huta era într-adevăr un fel de “rai pe pământ”. După moartea lui Stalin, apar și primele poeme anticomuniste în care muncitorul din Nowa Huta devine subiect de ocară — Adam Ważyk (fost avangardist al cercului cultural cracovian al lui Tadeusz Peiper, fost comunist și ofițer politic al Armatei lui Zygmunt Berling, mai târziu apostat și critic acerb al comunismului), în al său “Poem pentru adulți” din 1955 (ce marchează și sfârșitul realismului socialist în literatura poloneză), ridiculizează țăranii transformați peste noapte în proletari, cu tot cu al lor “bârlog de degenerați”, precum și întregul aparat politico-administrativ al Nowei Huta:

From villages and little towns, they come in wooden carts

To build a factory and dream out a city,

To dig out of the earth a new Eldorado.

An army of pioneers, a massed crowd,

They cram into barns, barracks, and hostels,

Walk heavily and whistle loudly in the muddy streets:

A great migration, carrying confused ambitions,

The crucifix of Częstochowa on a string around their necks,

A stack of curses, a feather pillow, a gallon of vodka, the lust for girls …

The huge mob, pushed suddenly

Out of medieval darkness: an inhuman Poland,

Howling with boredom on December nights … (trad. engl. Anne Applebaum)

“Mai târziu, aceeași armată de pionieri, cu ale ei crucifixe și votca, înfățișată în filmul lui Andrzej Wajda, Man of Marble (Człowiek z marmuru). Povestea unui muncitor de șoc stalinist care se pierde în insignifianță și dezamăgire, Man of Marble a fost aprobat pentru distribuție în 1977, mulțumită intervenției lui Józef Tejchma, fostul lider al tineretului din Nowa Huta, care devenise până la acea dată ministrul polonez al culturii.” (Applebaum, Iron Curtain…)


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1059 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by