Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Democratia in criza in Ungaria si Romania. Putem sa ne asumam lectia de la Weimar?

de Edward Kanterian     Contributors.ro
Joi, 30 mai 2013, 10:50 Actualitate | Opinii


Edward Kanterian
Foto: Arhiva personala

Evenimentele vieţii politice din Ungaria sub guvernul Orbán au devenit, deja, un subiect familiar. În luna aprilie Barroso a confirmat îngrijorarea Comisiei Europene in ceea ce priveşte faptul că noua constituţie a Ungariei încalcă legislaţia UE şi statul de drept. Unii analişti vorbesc, pe bună dreptate, de „erodarea democraţiei constituţionale” sau chiar de o posibilă dictatură în UE. Un alt caz problematic este România. Alunecarea ei înspre autoritarianism nu a fost (încă) consfinţită printr-o nouă constituţie. Însă criza politică din 2012 a fost percepută de către unii drept o lovitură de stat, prin care guvernul Ponta urmărea să înlăture orice constrângere de echilibru instituţional asupra puterii sale de a-l suspenda pe preşedintele Băsescu.

Aceste evenimente ridică întrebări fundamentale. Care este viitorul democraţiei în UE? Poate fi ţinut la distanţă autoritarianismul, mai ales pe timp de criză? Cine este adevăratul suveran şi în virtutea cărui drept? Cine este gardianul constituţiei? Ce rol joacă Curtea Constituţională? Întrebările de faţă amintesc de criza de la Weimar din anii ’30. După cum scrie Ellen Kennedy în cartea ei Constituional Failure: Carl Schmitt in Weimar (2004), „în democraţiile recente din estul Europei… faliile majore ale liberalismului de tip Weimar şi-au făcut din nou apariţia: stare de urgenţă, curţi judecătoreşti cu rolul de <apărătoare ale constituţiei>, mobilizarea politicii antiliberale, a politicii de identitate etnică, a culturii antiliberale şi a legitimităţii contestate”.

Cartea lui David Dyzenhaus, Legality and Legitimacy: Carl Schmitt, Hans Kelsen and Hermann Heller in Weimar (1999), analizează criza de la Weimar cu scopul de a oferi soluţii la criza liberalismului din prezent. De fapt, putem vorbi de două crize: criza pluralismului occidental, care tolerează grupuri sociale ale căror concepţii despre lume resping ordinea dominantă, şi criza de legitimitate cu care se confruntă democraţiile recente. Cartea lui Dyzenhaus o abordează mai explicit pe cea dintâi. Însă încurajează aplicarea analizei sale şi la alte regiuni. Aşadar, după mai multe discuţii cu Iulia Motoc, judecătoare la Curtea Constituţională a  României, am decis să organizăm workshop-ul „Legality and Legitimacy: From Weimar 1932 to Bucharest 2012?” („Legalitate şi legitimitate: de la Weimar, 1932, la Bucureşti, 2012?”), examinând corespondenţele dintre Weimar şi Ungaria/România. La acest eveniment interdisciplinar, găzduit de campusul Universităţii Kent la Bruxelles, au luat parte analişti politici şi analişti juridici, filosofi, istorici şi oficiali UE, urmărind modelul lui Dyzenhaus de ‚jurisprudenţă integrativă’, care pune laolaltă politicul, eticul şi istoricul. Rândurile care urmează sunt o reflecţie pe marginea concluziilor la care am ajuns în decursul workshop-ului.

Eleanor Curran (Kent Law School) a adus în discuţie principalele chestiuni filosofice, concentrându-se asupra prezentării pe care Hobbes o face legalităţii şi legitimității şi pe care Dyzenhaus le discută în capitolul său despre Carl Schmitt. Curran a argumentat că Schmitt şi Dyzenhaus cataloghează prea uşor expunerea lui Hobbes asupra legii drept un absolutism intransigent care comportă o teorie pozitivistă a conducerii. Hobbes nu susţine că suveranul are puteri nelimitate şi că supuşii trebuie să-i dea ascultare necondiţionat. Teoria lui conţine şi elemente de argumentare de drept natural: „Dreptul natural şi dreptul civil se conţin reciproc şi în egală măsură” (Leviathanul, cap. 26). Acest fapt impune datoria suveranului să facă legi morale, discernute de raţiune.

Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte teoria drepturilor la Hobbes: unele drepturi sunt inalienabile, spre exemplu, dreptul de a se opune suveranului sau dreptul de a căuta protecţie în altă parte. Arbitrul decisiv al legitimităţii este cetăţeanul individual şi conştiincios. Acesta este gardianul constituţiei. Teoria lui Hobbes, aşadar, este în mai mică măsură precursoare a decizionismului lui Schmitt sau a pozitivismului lui Kelsen, şi înrudită mai degrabă cu republicanismul lui Heller (eroul lui Dyzenhaus), al cărui ideal se apropie de participare politică totală. Este evident, cred, că majoritatea democraţiilor nu reuşesc să atingă acest ideal, dar mai ales cele cu istorii totalitare recente, precum România şi Ungaria. Cosmin S. Cercel (University of Nottingham), a pledat pentru acordarea unei atenţii sporite acestor istorii şi mai ales concepţiilor de legalitate în ideologiile anti-democratice. Prea des trecem cu vederea faptul că Europa de Est a avut o experienţă totalitară foarte recentă, si anume comunismul.

Discuţia s-a îndreptat, apoi, către subiectul principal al lui Dyzenhaus: criza de la Weimar şi răspunsurile lui Schmitt şi Kelsen la aceasta. În iulie 1932, cancelarul von Papen a organizat o lovitură de stat împotriva Prusiei (Preußenschlag), în baza prerogativelor de urgenţă conferite Preşedintelui Reich-ului prin Art. 48 din constituţia Weimar. Aceasta a dus la abolirea autonomiei Prusiei, bastion al social-democraţiei şi republicanismului, şi i-a deschis calea lui Hitler. După cum sugera Harm Schepel (Brussels School of International Studies), problema nu fusese constituţia Weimar, care era una dintre cele mai progresiste ale vremii, ci adoptarea acesteia de către o ţară care avea o înţelegere deficitară a liberalismului. În chip similar, sistemele politice din estul Europei de astăzi au constituţii bune, pe care, însă, le folosesc prost.

Prusia a făcut apel la Reichsgericht, susţinând că decretul de urgenţă era neconstituţional. Curtea a respins cererea Reich-ului, cum că guvernul prusac îşi neglija responsabilităţile, dar a susţinut subjugarea Prusiei, deoarece Reich-ul era pe punctul de a intra în război civil. Urmându-l pe Dyzenhaus, am observat că poziţia lui Carl Schmitt cu privire la Prusia vs. Reich era defectuoasă. Prusia a protestat la curte că preşedintele şi-a încălcat imparţialitatea, intervenind de partea alianţei dintre von Papen şi nazişti. Schmitt susţinea că von Papen avea legitimitate deplină, devreme ce fusese mandatat de preşedinte, gardianul constituţiei. Am argumentat că acesta este de fapt un sofism: şi von Papen, şi Hindenburg fuseseră implicați în politica partidelor. Îngrijorarea lui Schmitt că un guvern cu mandat parlamentar ar fi una dintre problemele de bază, deoarece un asemenea guvern stă sub control politicii partidului, era nesinceră. Schmitt nega faptul că partidul nazist ar fi fost unul obişnuit, pentru că avea sprijinul poporului, adevăratul suveran. Fals: şi partidul comunist (KPD) a avut susţinere puternică în Germania interbelică.

Schmitt era în genere de părere că liberalismul este incapabil să traseze distincţia prieten-inamic fără contradicţie (distincţie fundamentală pentru sfera politică, credea el), pentru că oferă oponentului său drepturi egale la putere. Aşadar, pluralismul e mai puțin dezirabil decât o societate omogenă, în care inamicul intern a fost eradicat. După cum au evidenţiat participanţii la workshop, această respingere a negocierii şi a compromisului ne aminteşte de polarizările extreme ale peisajului politic din Ungaria şi Romania. Tendinţa lui Orbán de a acuza opoziţia internă şi externă este un asemenea exemplu. De asemenea, argumentul lui Schmitt nu funcționează împotriva concepțiilor despre liberalism bazate pe valori. Constituţia de astăzi a Germaniei este un exemplu de ‚constituţie întărită’ (‚wehrhafte Demokratie’) ale cărei valori fundamentale imutabile (‚freiheitliche demokratische Grundordnung’) nu pot fi schimbate nici măcar prin vot majoritar. Oricine acţionează sau intenţionează să acţioneze împotriva ei devine inamic al constituţiei şi poate fi urmărit de justiţie. Mi se pare că noua tendinţă autoritaristă din estul Europei, ca şi în cazul lui Schmitt, confundă oponenţii politici legitimi cu inamicii naţiunii sau ai poporului.

De asemenea, Schmitt nega faptul că Reichsgericht-ul ar fi avut jurisdicţie asupra problemelor constituţionale implicate în disputa Prusia vs. Reich. În viziunea lui, Curtea apăra constituţia numai în chestiunile legale, iar demiterea guvernului prusac fusese o chestiune politica, şi, în această situaţie, gardianul constituţiei era Preşedintele. Schmitt favoriza primatul politicului asupra legii: puterea politică autentică nu ar trebui să fie constrânsă de vreun statut legal. „Suveran este cel care decide în ceea ce priveşte starea excepţională” (Politische Theologie, 1922). Aşa cum arată Dyzenhaus, afirmaţia lui Schmitt este ambiguă. Poate să însemne: „Oricine decide factual, în virtutea forţei sale, este suveran”, dar şi „Oricine este investit cu putere de decizie este suveran”. Al doilea sens permite ca puterea politică sa fie constrânsă de o curtea constituţională, după cum preconiza Kelsen în studiul său fundamental „Wesen und Entwicklung der Staatsgerichtsbarkeit” (1929). Respingerea revizuirii constituţionale de către Schmitt era deci nefondată.

Participanţii la workshop au scos în evidenţă faptul că, atât în România, cât şi în Ungaria, clasele politice sunt înclinate spre o viziune mai degrabă „Schmittiană” decât „Kelseană”, după cum se poate vedea din atacurile pe care le-au suferit ambele curţi constituţionale în ultimii ani. Ciuntirea puterilor Curţii în Ungaria lui Orbán este binecunoscută. Puterile Curţii Româneşti au fost ciuntite de către guvernul Ponta în timpul crizei din 2012, iar unii judecători, precum Aspazia Cojocaru şi Iulia Motoc, au fost atacaţi în media pro USL, ameninţaţi cu demiterea, ba chiar şi cu moartea. După cum a explicat Motoc mai târziu, astfel de atacuri împotriva judecătorilor constituţionali sunt fără precedent în Europa. Nu s-au petrecut nici măcar la Weimar.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















872 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by