Accelerarea evenimentelor recente este de natură să descurajeze orice predicţie. Escaladarea conflictelor politice şi transformarea lor într-o criză constituţională se întâmplă ca fapt cotidian. Dacă există o lecţie pe care o putem extrage din experienţa, provizorie, a zilelor din urmă aceasta poate fi realitatea involuţiei democratice, cu consecinţe pe termen mediu şi lung.
Iluziile unei consolidări democratice ireversibile sunt epuizate. Stabilitatea instituţiilor nu mai este un dat pe care să ne bazăm , ca pe o axiomă. Europenizarea politică, care ar fi fost efectul accederii în Uniunea Europeană, este absentă în aceste momente, mai mult ca niciodată. În fapt, din punct de vedere al violenţei simbolice şi al gesturilor constituţionale, România regresează spre epoca istorică a anilor 1990. Intenţia de a guverna fără opoziţie şi în afara constituţiei şi a instituţiilor, precum şi agenda de domesticire a statului de drept, evocă precedentele cabinetelor ce au administrat România la 1990/ 1996 sau 2000/ 2004. Tentaţia anulării echilibrului ce previne concentrarea de putere este evidentă şi nu mai poate fi ignorată.
Tot ceea ce regimul nostru constituţional a avut mai problematic şi nedemocratic, de la maniera unilaterală de gestionare a afacerilor parlamentare până la extinderea patologică a ordonanţelor de urgenţă, este crescut şi atinge paroxismul. Conduita majorităţilor pasagere din camere, de astăzi ca şi de ieri, este gândită ca şi cum viitorul republicii s-ar reduce la obiectivul acumulării de influenţă şi la scopul lichidării adversarilor. Ura este sentimentul politic pe care se fondează proiectele politice . Justiţia constituţională, puterea judecătorească, televiziunea şi radioul public sunt prinse în acest vârtej al răzbunărilor şi ambiţiilor.
Bilanţul acestei campanii de cucerire a puterii va fi , în cele din urmă, chiar slăbirea arhitecturii statului pe care USL doreşte să îl domine. Un nou ciclu al inamiciţiilor politice se va fi deschis. Brutalitatea cu care Gheorghe Iancu , Avocatul Poporului, a fost înlăturat probează că orice rezervă critică, oricât de nevinovată, atrage o condamnare fără drept de apel. Moderaţia este privită, a câta oară?, ca o formă de naivitate şi prostie. Şi totuşi, orice regim constituţional pluralist nu poate exista fără o doză de moderaţie, ca o garanţie că diferenţele pot coexista , paşnic, în sânul comunităţii. Sacrificată, acum, moderaţia trebuie să reziste în spaţiul public, generând o alternativă la explozia de pasiune şi invectivă ce ne înconjoară.
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
