Înainte de a deveni material, răul e întotdeauna spiritual. Hoția și răutatea sunt extensii ale prostiei. Nu fură isteții, ci nulitățile care nu își pot atinge scopul fără furtișag, sub toate speciile sale – delapidare, plagiat, impostură, minciună, curvăsărie.
Bolile sociale se dovedesc așadar boli morale, iar toleranța față de ele naște monștri. Moștri întinși puhav în praful, deznădejdea și vacarmul din care se țese, mortal, destinul națiunii noastre.
Intelectualii – horribile dictu, căci îmi displace reducerea unui om la o singură dimensiune – sunt astfel un soi de gardieni ai salubrității morale, așa cum alții se ocupă de salubritatea urbană.
Strigătele de “moarte intelectualilor”, atât de des auzite de la Stalin încoace, trădează pulsiunea sinucigașă a unui corp social ce dorește să se decapiteze singur. În lipsa intelectualilor, societatea ar deveni un corp inert, scuturat poate când și când de câte un inexplicabil spasm galvanic. Fiindcă, trist adevăr, în afara legendelor medievale sau a nuvelelor gotice, corpul nu poate supraviețui fără cap.
Să remarcăm însă că nici capul nu face doi bani fără corp. Acest truism este piatra de poticnire a intelectualilor, ființe prea adesea vanitoase, nerealiste și mai puțin morale decât ar vrea să credem, după cum bine ne-o arată Paul Johnson, dacă mai era nevoie. Un cap tăiat, aruncat pe un morman de gunoi, nu face mai mult decât un picior de lemn.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
