Sunt total convins că data de 1 iunie 2012 pentru intrarea în vigoare a codului de procedură civilă este iluzorie. Nu cred în intrarea intempestivă în vigoare a acestui nou cod. Nu cred în sinceritatea celor care susţin că ziua copilului se poate transforma în ziua celebrării marii reforme a sistemului judiciar. Dimpotrivă, am convingerea că toate patimile şi excesele publice din jurul acestei teme se vor topi imediat ce adevăratele mize vor fi atinse.

Adrian NeacsuFoto: AGERPRES

Miza politică a codului

În acest moment, data intrării în vigoare a codului de procedură civilă este exclusiv o miză politică. Tocmai de aceea cei care sprijină intrarea în vigoare a codului la 1 iunie 2012, susţin, asumat sau doar acceptat, un angajament de natură politică. Exerciţiul public de susţinere a acestei date reprezinta o pură demagogie, atât timp cât este absolut sigur că din punct de vedere tehnic codul de procedură civila nu va putea intra în vigoare la această dată.

Transformarea zilei copilului în ziua codului este în primul rând un angajament personal al ministrului justiţiei şi respectarea acestui termen va da măsura în care el se bucură în mod real de sprijin în cadrul majorităţii parlamentare. Ministrul justiţiei a dovedit până acum în mai multe rânduri că nu are capacitatea de a impune respectarea termenelor pe care le propune în mod public. Experienţe recente sunt legate chiar de calendarul intrării în vigoare a noilor coduri. Lipsa de predictibilitate a politicilor publice derulate de ministerul justiţiei este dată, pe lângă eventuala dezordine organizaţională internă, de lipsa suportului decizional în interiorul Guvernului sau în cadru parlamentar. Pentru a da un exemplu, proiectul legii de punere în aplicare a codului de procedură civilă, cel care stabilea şi data intrării în vigoare a codului, a fost gata încă din iunie 2011, fiind adoptat de Guvern abia în ianuarie 2012, după suflarea prafului acumulat în sertare. Codul penal, trebuia, potrivit declaraţiilor publice ale ministrului justiţei, să intre în vigoare pe 1 octombrie 2011, odată cu codul civil. Studiile care îşi propuneau să evalueze profesionist impactul aplicării celor noi patru coduri şi pentru care statul roman a plătit peste 1 milion de euro trebuiau finalizate, potrivit ministrului Predoiu, în iunie 2011. Termenul de finalizare a fost amânat succesiv întâi pentru septembrie 2011, apoi pentru octombrie 2011. Au fost publicate abia în ianuarie 2012. Între timp codul civil a intrat în vigoare, evident în absenţa evaluării impactului produs asupra societăţii şi asupra sistemului judiciar. În ce priveşte suportul parlamentar, să nu uităm că în 2011 marea reformă iniţiată de ministerul justiţiei constând în desfiinţarea unor instanţe şi parchete a fost respinsă inclusiv cu votul majorităţii parlamentare, sau mai ales datorită acestui vot.

A doua jumătate a anului 2012 va reprezenta un dublu sfârşit de ciclu. Un ciclu politic, de conducere a ministerului justiţiei şi un ciclu strategic, de monitorizare a sistemului judiciar din România de către Comisia europeană. În cea mai fericită situaţie bilanţul celor doua cicluri ar trebui să fie unul comun, iar decizia renunţării la monitorizarea justiţiei să fie cireaşa de pe tortul realizarilor mandatului Predoiu. Tocmai de aceea ministerul justiţiei anunţa drept obiective strategice pentru anul 2012 punerea în aplicare a codului de procedură civilă şi obţinerea unui raport final bun pe monitorizarea justiţiei în ultimii 5 ani. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt mai mult decât evidente: codul de procedură civilă poate fi speculat din punct de vedere politic doar dacă intrarea lui în vigoare este anterioară datei prezentării raportului de evaluare elaborat de CE. După această dată începe un alt ciclu electoral, cu preluarea obligatorie a pasivelor, inclusiv cele legate de costurile reale ale aplicării intempestive a unei reglementări ce modifică radical funcţionarea sistemului judecătoresc în România.

Mesaje pentru comisia europeană

De altfel, dovada interesului legat de monitorizarea comisiei europene este subliniată, chiar prea făţiş, de neaşteptata ieşire în spaţiul public a susţinătorilor necondiţionaţi ai calendarului ministerului justiţiei exact zilele acestea. De la începutul acestei saptămâni se află în România delegaţia de experţi ai Comisiei Europene în vederea strângerii ultimelor informaţii pentru raportul final din vară. Zilele acestea sunt stabilite şi au loc întâlniri cu toate instituţiile implicate, astfel încât e momentul potrivit pentru construirea ultimelor mesaje. Dacă, să presupunem, reprezentanţilor comisiei europene li s-ar explica că din punct de vedere tehnic noul cod de procedură civilă nu mai poate intra în vigoare la data de 1 iunie 2012, ar exista posibilitatea ca proiectul politic de care vorbeam mai sus să fie lipsit de sprijin european. Fără presiunea comisiei europene prin intermediul raportului de monitorizare a justiţiei miza personală şi politică a intrării imediate în vigoare a codurile în acest ciclu electoral s-ar arăta aşa cum este în realitate: debilă, neserioasă şi nerealizabilă.

Argumente tehnice

Cu toate acestea, sunt absolut convins că toată această agitaţie cvasi-electorală este de prisos. Circumstanţele fac, dacă nu imposibilă, atunci cel puţin improbabilă intrarea în vigoare a codului de procedură civila la 1 iunie 2012, adică peste exact 72 de zile.

Data intrării în vigoare a codului de procedură civilă este cuprinsă în proiectul legii pentru punerea în aplicare a acestuia. Codul de procedură civilă nu poate intra în vigoare, la 1 iunie sau la orice altă dată, fară adoptarea acestui proiect de lege.

Acest proiect, de o complexitate deosebită, a fost finalizat în iunie 2011. El a fost adoptat în Guvern abia în 25 ianuarie 2012, dată când a şi fost cunoscut public, după o întârziere pentru care nimeni nu a oferit explicaţii. A fost înregistrat pe ordinea de zi a Senatului la 30 ianuarie 2012, fiind trimis pentru raport comisiei juridice şi altor 2 comisii. Datorită grevei parlamentare a opoziţiei, termenele pentru întocmirea rapoartelor de către comisiile de specialitate au fost depăşite. Biroul permanent al Senatului a luat hotărârea punerii proiectului pe ordinea de zi a Plenului fără rapoartele comisiilor de specialitate. Până acum proiectul a fost amânat din cauza lipsei cvorumului de şedinţă în două rânduri. Dacă nu intervine o modificare imprevizibilă a contextului politic, e de aşteptat ca proiectul legii de punere în aplicare a codului de procedură civilă să nu poate trece decât prin adoptare tacită. Însă termenul de adoptare tacită este 8 mai 2012. Iar Senatul este doar prima cameră sesizată, în Camera Deputaţilor fiind obligatorie derularea dezabaterilor parlamentare şi, mai ales, adoptarea prin vot în Plen. Cunoscând acestea, pariează cineva în mod serios pe data de 1 iunie?

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro