Singurul argument adus în dezbaterea publica asupra legii care facilitează votul românilor din afara graniţelor este posibilitatea ca acestea să fie “furate”. Oare doar aceasta trebuie discutat atunci când este vorba de posibila implicare a celor două milioane de români care trăiesc in afara graniţelor in stabilirea liniilor politice ale ţării ai cărei cetăţeni sunt? Trebuie să precizez încă de la început că articolul nu se referă la disputa putere/opoziţie asupra fraudării alegerilor. Materialul de faţă nu abordează popularul subiect al fraudării viitoarelor alegeri, ci încearcă să introducă şi o altă perspectivă asupra acestei tematici. Argumentele prezentate în acest scurt text doresc să atragă atenţia că discuţia ar putea/sau ar trebui purtată şi în alţi termeni. Voi prezenta pe scurt câteva tipuri de politicieni care se pot teme de schimbarea procedurilor electorale pentru românii din afara graniţelor.
În primul rând se tem cei care nu propun schimbări credibile ale modului în care funcţionează instituţiile din România. Faptul că persoanele cu experienţă de migraţie internaţională pentru muncă gândesc diferit faţă de populaţia rămasă acasă a fost demonstrat de o serie de cercetări sociologice. Posibilitatea de a vedea şi alte stiluri de viaţă, dar mai ales interacţiunea cu tipul de instituţii şi de funcţionari europeni îi fac pe aceştia mai conştienţi asupra drepturilor pe care le au ca cetăţeni. Prin aceasta nu mă refer la stat şi instituţiile sale din vârful ierarhiei, ci mai ales la cele cu care individul interacţionează direct şi des (instituţii locale, agenţii de muncă, şcoli, centre de asistenţă medicală etc). După ce ai văzut că se poate şi “altfel” devine normal să ceri mai mult de la instituţiile din ţara de origine in care de cele mai multe ori plănuieşti să te întorci. Termenul cheie în acest context devine cel de credibil pentru că “schimbarea” şi “asanarea” instituţiilor le propun toţi politicieni.
În al doilea rând se tem demagogii. Teama că românii din afara graniţelor pot avea un grad mai ridicat de imunitate la demagogia politicienilor poate fi asociat numeroaselor campanii anti-imigranţi purtate de politicienii europeni în ultimii ani. Acestea le-au demonstrat multora dintre românii plecaţi pentru muncă în afara graniţelor ca voturile se câştigă mult mai uşor prin stigmatizarea unor grupuri de populaţie. Faptul că Italia şi Spania, principalele ţări de destinaţie pentru migranţii români, au înregistrat un număr ridicat de astfel de discursuri publice i-au făcut pe imigranţii români pentru muncă să devină mai atenţi şi mai sensibili la argumentele prezentate în timpul campaniilor electorale. De asemenea, de multe ori actul de migraţie nu este cauzat doar de dorinţa unui salariu mai bun, ci şi de “lehamitea” faţă de demagogia şi populismul politicienilor români.
În al treilea rând se tem politicienii care au făcut o practică din cumpărarea voturilor în comunităţile sărace. În continuarea argumentului anterior poate fi spus faptul că voturile românilor din afara graniţelor nu pot fi cumpărate la fel de uşor cu deja tradiţionala pungă (sau găleată) cu mălai, făină, orez etc. Cei mai mulţi dintre aceştia au un nivel de trai peste cel din România, iar astfel de “arme de campanile” ar cădea în derizoriu. În actualul context economic este destul de probabil ca multe dintre practicile de acest fel (comportamente care şi-au dovedit viabilitatea), experimentate la ultimele rânduri de alegeri să fie perpetuate.
Ultimul argument pe care doresc să-l ofer este legat de temerea celor care au neglijat permanent numeroasele comunităţi de români din afara graniţelor. Este normal ca aceştia să dorească ca românii plecaţi pentru muncă în străinătate, care nu s-au putut bucura de niciun ajutor (sau de unul insignificant) din partea statului roman, să rămână în continuare cu un rol nesemnificativ în ecuaţia alegerilor. Politicienii care au manifestat indiferenţă faţă de românii din străinătate se pot teme că aceştia sesizează posibilitatea de a-şi exprima într-un mod decent un drept legitim.
Sumele impresionante intrate în ţară prin practica “remitenţelor” arată faptul că aceştia contribuie la bugetul României (în momentul când aceşti bani intră în consum susţin atât profiturile întreprinzătorilor din România, cât şi bugetul statului prin impozitarea indirectă). De multe ori acestea sunt văzute ca investiţii (locative şi nu numai) de către migranţi, tocmai pentru că o parte semnificativă dintre aceştia doresc să se întoarcă (mai repede sau mai târziu) în România. Acest tip de legătură cu ţara de origine le asigură acestora posibilitatea de avea acces şi la informaţiile necesare pentru a vota în cunoştinţă de cauză, iar România nu poate avea decât de câştigat din facilitarea accesului la vot pentru această categorie de votanţi.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
