Consiliul pentru Pensii și un alt fond al Bisericii Anglicane au anunțat joi că au decis să își lichideze toate investițiile în Shell și alte companii petroliere până la sfârșitul anului, afirmând că planurile acestora nu sunt suficiente pentru a limita efectele încălzirii globale, relatează Reuters.

Ceremonie religioasă dedicată reginei Elisabeta a II-a la catedrala Sf. Paul din LondraFoto: Paul Childs/WPA Pool / Shutterstock Editorial / Profimedia

Consiliul din cadrul Bisericii Anglicane, care până anul trecut a purtat discuții cu Shell în numele unui grup mai mare de investitori preocupați de problemele de mediu, deține acțiuni Shell în valoare de aproximativ 1,35 milioane de lire sterline în portofoliul său ce se ridică la 3,2 miliarde de lire sterline.

Comisarii Bisericii, un fond separat al Bisericii Anglicane ce deține active în valoare de 10,3 miliarde de lire sterline, a anunțat de asemenea că își va lichida toate investițiile în companiile petroliere, printre cele din portofoliul său numărându-se Shell, British Petroleum, Equinor și TotalEnergies.

„Biserica va urma nu doar știința, ci și credința noastră, ambele cerându-ne să muncim pentru dreptatea climatică”, a declarat Justin Welby, șeful Bisericii Anglicane, într-un comunicat remis presei.

Shell intenționează să își reducă la zero emisiile de carbon până în 2050 și și-a stabilit de asemenea câteva obiective pe termen scurt și mediu privind intensitatea emisiilor, dar a respins până acum apelurile de a-și elimina până în 2030 toate emisiile.

Oamenii de știință afirmă că până în 2030 lumea trebuie să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu aproximativ 43% comparativ cu nivelurile din 2019 pentru a întruni obiectivul stabilit prin Tratatul Climatic de la Paris privind menținerea creșterii temperaturii medii globale la sub două grade celsius față de perioada preindustrială.

Un purtător de cuvânt al Shell a declarat că decizia Bisericii Anglicane este „dezamăgitoare, dar nu surprinzătoare”, adăugând că producătorul de petrol consideră că obiectivele sale sunt în linie cu cele stabilite la Paris.