În țara cu mărime și densitate de populație comparabile cu Anglia, conservaționiștii sunt pe cale să refacă populația de urși bruni asiatici. Deși sunt puțin mai mici decât verii lor nord-americani, sunt totuși animale sălbatice mari, capabile să stârnească teamă și să amenințe proprietățile și viețile oamenilor, scrie The Conversation.

Ursul brun asiaticFoto: Joshua Powell

Pentru a afla cum a decurs acest proiect ambițios, biologul conservaționist dr. Joshua Powell a călătorit la Jirisan National Park, o regiune muntoasă din sudul extrem al peninsulei coreene.

Prin anii ʼ90, în afară de apariții rare în zona demilitarizată, Jirisan devenise ultimul refugiu al ursului brun asiatic din Coreea de Sud. O tentativă de eradicare întreprinsă de regimul colonial japonez la începutul secolului trecut și vânarea intensivă după dobândirea independenței în 1945 au avut urmări tragice pentru urși. La sfârșitul secolului, se credea că mai există doar cinci urși sălbatici, iar specia era pe pragul dispariției în Coreea de Sud.

Totuși, nu erau singurii urși din țară. O populație numeroasă se afla în ferme care produceau secreție biliară și părți din corp de urs pentru medicina tradițională, precum și carne de urs. După 1990, țara a renunțat la acest comerț, dar cei 380 de urși rămași în captivitate îi depășeau mult numeric pe cei sălbatici (în jur de 70 în 2021).

Urs rămas în captivitate într-o fermă dezafectată (Foto: Joshua Powell)

Urșii de fermă păreau sursa ideală pentru a reface o populație sălbatică. Dar aparțineau probabil din subspecii diferite și erau surse potențiale de boli. După ani în care fuseseră hrăniți de oameni, ar fi putut căuta contactul - și provoca conflicte – cu ei. Așa că urșii au fost importați din China, Rusia și Coreea de Nord. În 2004, primii șase pui au fost eliberați în Jirisan.

Nu s-au făcut declarații răsunătoare despre restabilirea relațiilor dintre oameni și natură, nici n-au fost promise schimbări ale metodelor vechi de secole de conservare a peisajelor, idei care apar frecvent în dezbaterile despre restaurarea zonelor de sălbăticie. În loc, conservaționiștii din Coreea de Sud și-au propus un obiectiv inițial modest: revenirea unei populații de 50 de urși într-o unică zonă protejată.

Eliberări treptate, după ce urșii au fost ținuți în condiții controlate pentru a se obișnui cu împrejurimile în care vor fi liberi și monitorizarea extensivă după eliberare au mărit sensibil șansele de supraviețuire ale fiecărui urs. Cei care s-au aventurat prea departe au fost aduși înapoi în parcul național.

Reproducerea în captivitate, în condiții de asistență veterinară remarcabilă, a ajutat la creșterea populației. S-a folosit prima oară în lume inseminarea artificială la această specie de urși, obligatorie pentru asigurarea diversității genetice într-o populație mică. Urșii răniți în capcane sau incidente de trafic au fost și ei readuși cu succes în sălbăticie.

Obiectivul inițial de 50 de urși a fost depășit și populația este acum de peste 70. Un recent studiu a constatat că unii urși se dispersează prin Coreea de Sud, sugerând că parcul național Jirisan a atins numărul de urși pe care-i poate susține.

Acestea înseamnă noi provocări. Conservaționiștii au avut până acum un succes remarcabil în reducerea conflictelor dintre urși și oameni, în obținerea de sprijin pentru readucerea urșilor în Jirisan, prin programe de educație, prezentări pentru rezidenți și turiști, un centru unde vizitatorii pot afla multe despre program și chiar prin desemnarea urșilor ca mascote ale Jocurilor Paralimpice din 2018.

Dar aparițiile urșilor în afara parcului național sunt surse pentru știrile de la ore de vârf, ceea ce poate dăuna eforturilor de a cultiva toleranța și a menține un dialog rezonabil cu publicul despre realitățile vieții împreună cu urșii. Oamenii care-i hrănesc rămân o problemă, ca și capcanele ilegale care pot răni grav animalele. Când Coreea de Sud va ajunge în faza următoare a programului de repopulare, va fi țara pregătită să accepte urși în afara zonelor protejate?

Conservaționiștii pun această întrebare și va fi facsinant de observat urșii în anii următori. Iar urșii bruni asiatici sunt doar începutul. Coreea de Sud a adoptat programe de readucere a vulpii roșii, care este surprinzător de rară în țară, și a goralului cu coadă lungă, un mamifer ca o capră a cărui populație a fost afectată de braconaj și restrângerea habitatului.

Programele vor întâmpina dificultăți, dar Coreea de Sud a demonstrat o experiență considerabilă în repopularea cu mamifere, din care au de învățat și alte țări.