​Ediția de anul acesta a EU Green Week (Săptămâna Verde Europeană), cel mai mare eveniment dedicat măsurilor pentru protecția mediului, se încheie cu o implicare record a cetățenilor și părților implicate din Uniunea Europeană. Evenimentul a fost dedicat obiectivului UE de a atinge nivelul zero de poluare, evidențiind eforturile în combaterea poluării aerului, solului și pânzei freatice, pentru crearea unei lumi în care poluarea să nu mai afecteze sănătatea oamenilor și a ecosistemelor.

EU green weekFoto: Hotnews

Fie că este vorba despre particulele invizibile pe care le inhalăm din aer, chimicalele din sol sau plasticul din mări și oceane, poluarea ne afectează pe fiecare dintre noi. În mai, Comisia Europeană a prezentat Planul de acțiune UE: „Către reducerea la zero a poluării aerului, apei și solului”, în care a descris viziunea, obiectivele și acțiunile propuse pentru atingerea acestora.

Săptămâna Verde Europeană a reunit grupuri diverse din societate, părți interesate și factori de decizie politică, pentru a identifica soluții și discuta despre cum putem colabora pentru a transforma în realitate visul de a ajunge la un mediu fără poluare și substanțe toxice. Reducerea poluării necesită alegeri curate pentru soluțiile de mobilitate regională sau urbană, în domeniul energetic, investițiile în clădiri și infrastructură, precum și în amenajarea teritoriului.

Evenimentul a debutat cu gala inaugurală la Lahti, fiind urmat de o conferință virtuală la nivel înalt la Bruxelles, care a cuprins discuții numeroase care au îndemnat la reflecții în legătură cu relația dintre o viață sănătoasă și mediu, poluare și biodiversitate, sau modalitățile pentru stimularea formării de obiceiuri prietenoase cu mediul.

Cu un total de circa 600 de evenimente partenere organizate în 44 de țări din toată Europa – care au cuprins ateliere pentru copii, discuții despre redresarea ecologică, hackathonuri, acțiuni de curățenie și activități pentru implicarea cetățenilor - Săptămâna Verde a evidențiat puterea acțiunilor mici individuale, cumulate cu schimbările structurale pe care își propune să le realizeze Green Deal-ul la nivel european.

Oameni de toate vârstele și din toate categoriile sociale - de la artiști, fotbaliști sau bucătari - au demonstrat cât de importantă este combaterea poluării pentru toate părțile societății. Peste 5.300 de persoane au participat la conferința virtuală, iar circa 80.000 au participat la evenimentele organizate de parteneri.

"Activitatea umană are un impact devastator asupra noastră, ca specie, cât și asupra altor forme de viață. Poluarea amenință supraviețuirea a peste un milion de specii de plante și animale, pe uscat sau pe mare. Este una dintre principalele cinci cauze ale diminuării biodiversității. Nu mai putem fi nepăsători. Prin urmare, suntem determinați să abordăm această problemă prin integrarea în toate politicile a ambiției de a obține un nivel de „Poluare zero”". Ursula von der Leyen, Președintele Comisiei Europene.

"Am fost foarte bucuros să văd atât de mulți oameni interesați de tema poluării zero, hotărâți să acționeze pentru a asigura o mai bună sănătate oamenilor și planetei. Acum, sarcina noastră este să folosim această energie și să o transformăm într-un angajament de durată în beneficiul unei planete curate și sănătoase pentru toți. Ambiția poluării zero nu este doar o temă politică sau tehnologică. Trebuie să mobilizăm creativitatea și ingeniozitatea întregii societăți, în special, a tinerilor. Acest lucru va fi esențial pentru a o tranziție echitabilă, cu toată lumea implicată, pentru ca Europa să devină un loc mai echitabil, cu tratament egal pentru toți." Virginijus Sinkevičius, Comisarul European pentru Mediu, Oceane și Pescuit.

Conexiunile dintre sănătate și mediu au fost în centrul agendei anul acesta. Reducerea poluării mediului merge mână în mână cu o viață mai sănătoasă. Dat fiind că unul din opt decese premature din UE este asociat poluării, evenimentul a analizat felul în care ambițiile de a ajunge la o poluare zero pot fi traduse în revizuirea legislației privind calitatea aerului și cum pot fi aliniate mai bine directivele UE față de direcțiile Organizației Mondiale a Sănătății. Au fost analizate modalități de a construi instalații industriale mai puțin poluante și mai „circulare”, soluții de planificare urbană care să permită o mobilitate durabilă și modalități de îmbunătățire a calității aerului în Balcanii de Vest.

În ceea ce privește biodiversitatea și poluarea, mesajul Săptămânii Verzi Europene a fost foarte clar. Reducerea poluării cauzate de nutrienți, pesticide sau materiale plastice va fi o condiție prealabilă pentru a atinge obiectivele privind biodiversitatea. UE va transmite acest mesaj cu fermitate la cea de-a 15-a reuniune a Conferinței părților la Convenția privind diversitatea biologică (CBD COP 15). UE a propus un set de obiective ambițioase și va depune eforturi pentru a convinge alți actori să își asume angajamente similare.

O altă prioritate a fost producția și consumul durabil. Numeroase discuții au analizat felul în care diverse sectoare economice pot contribui la atingerea obiectivului poluare zero, de la producția industrială, la transporturi sau sectorul construcțiilor, până la proiectele etalon din cadrul Noului Bauhaus european. Vorbitorii au analizat, de asemenea, reducerea poluării provenite de la produsele de consum, de exemplu, prin acțiunile din strategia privind substanțele chimice sau prin dezvoltarea unei politici de produse durabile. Toate acestea, luate împreună, vor contribui la reducerea amprentei asupra mediului generată de producție și consum, inclusiv a amprentei pe care UE o are la nivel global.

Lupta pentru poluare zero este, de asemenea, o chestiune de justiție socială. Grupurile cele mai vulnerabile sunt și cele mai afectate, iar copiii, persoanele cu afecțiuni medicale și dizabilități, persoanele în vârstă și cele care trăiesc în condiții socio-economice precare sunt cele mai afectate. Dacă dorim o schimbare reală practică, trebuie să schimbăm sistemul. Trebuie transmise semnalele corecte în piață și identificate noi stimulente economice. Este nevoie de pachete de stimulente "verzi" în statele membre. Finanțarea trebuie să fie canalizată spre proiecte durabile. Aceasta ar putea include un sistem fiscal mai bun, în așa fel încât să nu poți polua fără a-ți asuma un cost. Mutarea impozitelor dinspre muncă spre poluare și resursele utilizate, putem pune bazele unui viitor mai durabil. În cele din urmă, e nevoie ca modelele de afaceri durabile să devină o normă, nu doar excepția.

Printre cele mai importante subiecte în cadrul Săptămânii Verzi se numără:

Reducerea consumului de obiecte din plastic de unică folosință: Comisia Europeană a oferit îndrumare pentru facilitarea aplicării corecte și armonizate a noilor reguli privind obiectele din plastic de unică folosință. Mai multe aici.

• Potrivit ultimului Raport despre calitatea apei de scăldat, publicat de Agenția Europeană de Mediu, calitatea apelor pentru scăldat din Europa rămâne ridicată. În 2020, 83% dintre locurile de scăldat din UE aveau o calitate excelentă, fără poluare. De asemenea, este posibil înotatul în unele dintre orașele europene. De exemplu, se poate înota în Dunăre la Viena sau Budapesta, pe râul Spree la Berlin, în numeroase locuri din Amsterdam, pe râul Daugava în Riga, în portul Copenhaga și în multe alte orașe. Mai multe aici.

Premiile EU LIFE au evidențiat cele mai inovatoare, inspirate și eficiente proiecte LIFE pentru protecția naturii, mediului și climei. Printre proiectele premiate se numără unul din Franța care a ajutat administratorii de păduri să pună în aplicare strategii pentru adaptarea la schimbările climatice, un proiect spaniol în care iarba de mare uscată a fost folosită pentru izolarea termică, eficientă și ieftină, a locuințelor sociale și un proiect din Slovacia care a urmărit evitarea coliziunii păsărilor cu liniile de înaltă tensiune prin instalarea unor dispozitive pentru devierea zborului. De asemenea, publicul a putut vota proiectul preferat în cadrul Premiului cetățenilor, câștigător fiind TARTALIFE (Italia), care a contribuit la reducerea numărului de țestoase marine prinse în plasele de pescuit de-a lungul a 15 zone de coastă din Italia.

Monitorizarea poluării: Săptămâna Verde a arătat cum sateliții Copernicus pot urmări calitatea aerului, concentrația de CO2, calitatea apei și alte surse de poluare de pe Terra.

• Poluatorul plătește: noi perspective privind impozitarea, subvențiile și instrumentele de piață, în contextul obiectivelor politice de reziliență, redresare durabilă și poluare zero, pentru a ne asigura că nimeni nu poluează gratis.

Transpunerea viziunii în acțiuni practice: Comisia Europeană și Comitetul European al Regiunilor au lansat o platformă pentru cei interesați pentru a contribui la punerea în aplicare a Planului de acțiune UE privind poluarea zero. Mai multe aici.

Descifrarea codului poluare zero: după trei zile de muncă intensă, 43 de studenți eminenți, participanți la Junior Achievement Hackathon 2021, și-au prezentat ideile inovatoare pentru prevenirea poluării și participarea la refacerea echilibrului râurilor, lacurilor și mărilor din Europa. Echipa câștigătoare, din Cipru, a dezvoltat un pix realizat din muguri de țigară - unul dintre cele mai poluante produse de unică folosință prezent pe plajele noastre, în special în Marea Mediterană.

Rămâneți aproape

Deși #EUGreenWeek 2021 s-a încheiat, multe evenimente partenere vor continua zilele și săptămânile următoare, inclusiv Ziua Mondială a Mediului Înconjurător. Toate sesiunile vor fi disponibile curând pe site-ul EU Green Week.

Sub deviza „Re-Imaginează. Re-Creează. Re-Construiește”, ediția de anul acesta a Zilei Mondiale a Mediului Înconjură marchează începutul Deceniului Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru reconstrucția ecosistemelor.

HotNews.ro este partenerul media exclusiv al EU Green Week 2021 din România.