Klaus Iohannis, mesaj la cinci ani de la Acordul de la Paris: E imperativ să ne asigurăm că efectele schimbărilor climatice nu se multiplică până la a afecta dramatic viaţa şi sănătatea
El menţionează că sâmbătă se împlinesc cinci ani de la încheierea Acordului de la Paris privind schimbările climatice, a cărui principală ţintă asumată este de a limita încălzirea globală la sub 2°C şi de a face eforturi pentru a o menţine la 1,5°C până la sfârşitul acestui secol.
„Pentru atingerea acestor obiective, se impune însă intensificarea eforturilor acum, şi nu mai târziu. De aceea, România, precum şi celelalte state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Uniunii Europene îşi propun acţiuni suplimentare. Mă voi implica direct, în calitatea mea de preşedinte al României, în a încuraja şi susţine astfel de acţiuni”, precizează Klaus Iohannis în mesajul său transmis printr-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului atenţionează că în ţara noastră se fac resimţite „din ce în ce mai accentuat” efectele schimbărilor climatice: temperaturi tot mai ridicate în timpul verii, deşertificare în mai multe regiuni, secetă care afectează culturile agricole şi accesul la hrană.
„Sunt fenomene care vor continua să se manifeste, întrucât în atmosferă sunt emise deja volume mari de gaze cu efect de seră. Pentru a le limita impactul asupra vieţii cotidiene, Uniunea Europeană şi Guvernul României pregătesc pentru următorii ani o serie de măsuri specifice. Este imperativ să ne asigurăm că efectele schimbărilor climatice nu devin mai accentuate şi nu se multiplică până la a afecta dramatic viaţa şi sănătatea noastră. În acest sens, la reuniunea Consiliului European din această săptămână, am decis, împreună cu liderii europeni, reducerea netă a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 raportat la anul 1990. Aveam deja o decizie să devenim neutri din punct de vedere al carbonului până în 2050. În România, vom implementa în următorii ani o serie de proiecte care să permită atingerea acestor obiective, susţinând în acelaşi timp creşterea economică şi bunăstarea cetăţenilor”, menţionează Iohannis.
Totodată, preşedintele subliniază că efectele schimbărilor climatice nu ţin cont de graniţe statale, ne privesc direct şi de aceea trebuie să fim cu toţii implicaţi pentru a le putea limita, cu atât mai mult cu cât dovezile ştiinţifice indică modul actual al desfăşurării activităţilor umane drept cauza care generează schimbările climatice.
„În ultima perioadă, tot mai mulţi lideri politici, economici şi personalităţi ale societăţii civile din întreaga lume s-au angajat să acţioneze pentru a preveni schimbări climatice ireversibile. România este parte din acest efort şi vom contribui la consolidarea statutului Uniunii Europene de lider în domeniu. Mai mult, ne dorim să devenim noi înşine lideri în ceea ce priveşte acţiunea fermă în domeniul schimbărilor climatice”, afirmă Iohannis.
El face apel la români să înţeleagă că atingerea obiectivelor în materie de schimbări climatice depinde de fiecare dintre noi.
"Atingerea unor obiective ambiţioase în materie de schimbări climatice şi transformarea României într-un lider în acest domeniu depinde de fiecare dintre noi. Fie că e vorba de autorităţi care susţin un cadru de politici publice şi legislativ adecvat, companii care adoptă un model sustenabil sau cetăţeni care aleg în fiecare zi prin acţiunile lor să protejeze mediul. Puterea de a acţiona în acest domeniu şi a da un exemplu în comunitatea noastră este a fiecăruia dintre noi. Dar trebuie să conştientizăm, înainte de toate, că schimbările climatice ne afectează pe toţi”, subliniază Iohannis.
Şeful statului aminteşte de efectele fenomenelor extreme înregistrate anul acesta în ţara noastră.
„Poate că topirea gheţarilor de la capătul lumii ni se pare o problemă care nu ne afectează pentru că nu se întâmplă la noi, dar seceta care a distrus şi anul acesta producţia agricolă de la noi din ţară pentru fermieri înseamnă pierderea veniturilor, iar pentru noi ceilalţi înseamnă alimente mai scumpe. Iar această secetă ţine de schimbările climatice cu care ne confruntăm. Când vedem ştiri despre furtuni, grindină sau alunecări de teren în diverse zone ale ţării, trebuie să ştim că ele sunt, cel mai probabil, şi un efect al schimbărilor climatice”, spune Iohannis.
Preşedintele îşi încheie mesajul exprimându-şi încrederea că împreună putem să trecem peste provocarea reprezentată de schimbările climatice.
„Nu am nicio îndoială că împreună putem trece peste această mare provocare a timpurilor noastre - schimbările climatice, aşa cum în istoria noastră am înfruntat cu succes alte mari provocări”, conchide Iohannis.
- +4 (4 voturi)Si cu EDUCATIA ce se mai aude? (Sâmbătă, 12 decembrie 2020, 15:48) UnOarecare [utilizator]Ca de facut...e greu cu aceiasi incompetenti si corupti din ultimii 30 de ani.raspunde trimite
- +2 (2 voturi)nimic, normal (Sâmbătă, 12 decembrie 2020, 18:22) Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui UnOarecareA rezolvat-o, ca a avut proiect de suflet pentru ea.raspunde trimite
-
- +1 (3 voturi)fals (Sâmbătă, 12 decembrie 2020, 19:50) disraeli [utilizator]omul nu are nici o influenta asupra incalzirii climei. acordul trebuia sa fie pentru protejarea mediului. tot masurile astea trebuiau luate. sa nu se mai otraveasca aerul. suna mai bine si era si corect. asa suna fals.raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Oare ? (Duminică, 13 decembrie 2020, 0:13) danmarian [utilizator]Regreat Domnule Presedinte - dar am citit articolul di contributors al Domnului Crangasu - si nu pot fi de acord cu ce ne "mirueste" acordul mentionat ! Si pot sa va informez ca Rep. China - comunista - care se pare ca ar fi semnat acel "maret" acord NU L-A RESPECTAT !!!! Nu a scazut cosumul de carbune - dincontra A MAJORAT productia interna de carbunecu cca 10-12 % anual. Ba mai si importa mari cantitati de carbune ! Aceasi China nu are program de renuntare la centrale termo-electrice pe carbune -. Din contra are un masiv program de constructie centrale pe carbune !! Si atunci de ca sa ne strofocam noi europenii si sa PLATIM GRAS emisiile de bioxid de carbon cand numai China si India produc si cosuma MAI MULT DE 50 % din productia si consumul mondial ! Poate cineva sa-mi explice aceasta ciudata - dar si imbecila - situatie ? Ca de inaltat osanale acordului - va rog FARA MINE ! Si ca informare in USA New Green Deal - aceeasi "ciorba rece" de protejare - este rezultatul muncii si gandirii unei "stele democrate" Alexandria Cortez - membra a Camerei Reprezentantilor - de meserie chelnarita si cu un certificat de studii in ARTE ! No coments !raspunde trimite

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid