​O violonista a cantat Mozart in timpul interventiei chirurgicale pe creier, intr-o clinica din Israel, pentru a-i ajuta neurochirurgii sa ii corecteze tremuratul mainilor. Afectiunea a incheiat cariera femeii timp de 20 de ani, dar dupa operatie aceasta va fi capabila sa canta la vioara din nou, scrie Russia Today.

Naomi Elishuv in timpul operatiei pe creierFoto: Captura YouTube

Inainte de diagnostic, Naomi Elishuv era o violonista profesionista si facea parte din Orechestra Nationala Simfonica din Lituania.

Marti, Elishuv a fost operata la Sourasky Medical Center din Tel Aviv pentru a stopa simptomele afectiunii.

Operatia a fost unica: Profesorul Yitzhak Fried, directorul sectiei de Neurochirurgie functionala, care a operat-o pe Naomi, a spus ca aceasta a fost prima data cand "a operat un pacient care canta la un instrument muzical in timpul interventiei. Sunt atat de incantat ca am avut oportunitatea de a ne bucura de un concert privat de la un muzician onorabil si foarte talentat", a declarat acesta.

Fried a explicat ca in timpul operatiei medicii au implantat si au pozitionat un pacemaker pentru creier, cu electrozi, in zona in care creierul era perturbat. Aparatul emite impulsuri pentru a suprima tremurul, care a fost un obstacol in cariera de violonista a lui Elishuv.

Pentru a plasa electrodul in locatia potrivita, echipa medicala a avut nevoie ca pacienta sa cante la vioara in timpul operatiei.

"In timpul procedurii, pacienta nu a simtit durerea pentru ca aceste zone ale creierului nu simt durerea", a spus Fried.

Medicul a adaugat ca inaintea interventiei chirurgicale a facut o planificare stereotactica, care i-a permis sa identifice locatia exacta.

"Cand am activat stimularea in locatia exacta, am constatat ca tremurul a disparut si Elishuv a continuat sa cante Mozart, cu emotie, dar fara tremurat sau efecte secundare", a adaugat Freid.

Intr-un video postat pe Youtube, din timpul interventiei chirurgicale, se observa cum Naomi canta la vioara si la un moment dat striga "Am control", iar in cele din urma canta fara ca mainile sa ii tremure.

"Este pacat ca am auzit despre operatie de abia recent. In sfarsit ma intorc la viata", a declarat Naomi pentru site-ul de stiri israelian JNS.org.

"Cea mai mare dragoste a mea a fost cantatul la vioara, dar din pacate, pana astazi, a trebuit sa ma descurc doar cu predatul. Tremuratul m-a impiedicat sa cant profesionist, iar acest lucru a fost greu pentru o femeie ca mine, care a fost obisnuita sa cante intreaga viata", a mai spus Naomi.