La inceputul conflictului armat din Libia, Franta a ajuns la un acord secret cu Consiliul National de Tranzitie (CNT), prin care i se oferea controlul a 35% din petrolul libian, in schimbul sprijinirii rebelilor impotriva trupelor guvernamentale ale lui Gaddafi, relateaza joi publicatia franceza Liberation, citeaza RIA Novosti.

Liberation sustine ca a intrat in posesia unei scrisori, trimisa la 3 aprilie de catre CNT emirului Qatarului, cu privire la un acord "de a ceda 35% din titei Frantei, in schimbul sustinerii totale si permanente a Consiliului", care este structura politica a rebeliunii libiene.

Ulterior, purtatorul de cuvant al Consiliului National de Tranzitie, Mahmoud Shammam, a declarat ca este vorba de "o gluma" si ca o asemenea intelegere ar fi fost "de neconceput". "Este o gluma, e fals", a spus Shammam.

Ministrul francez de externe, Alain Juppe, a declarat joi ca "nu are nicio cunostinta" cu privire la o astfel de scrisoare. Cu toate acestea, ministrul francez a spus ca este "logic" ca tarile precum Franta, care au ajutat Consiliul National de Tranzitie sa preia puterea in Libia, sa ia parte la reconstructia tarii.

Alain Juppe a anuntat joi dimineata ca Franta va debloca 1,5 miliarde euro din activele Libiei care fusesera inghetate, pentru a ajuta consiliul de tranzitiei sa recladeasca tara.

Intervievat chiar inainte de debutul conferintei internationale pe tema Libiei care are loc la Paris, Juppe a precizat ca situatia in Libia s-a stabilizat in mare parte si ca este momentul ca cei aflati la conducere sa fie ajutati.

Franta a anuntat miercuri ca i-a cerut comitetului de sanctiuni al ONU sa deblocheze aceasta suma, dintr-un total de 7,6 miliarde euro in active inghetate in bancile franceze.