Ninsorile abundente continua sa creeze mari probleme traficului aerian in Europa, precum si circulatiei rutiere sau feroviare, sute de soferi fiind izolati pe sosele, relateaza AFP.

Pasagerii au fost nevoiti sa doarma in aeroport, din cauza ninsorilorFoto: Reuters

Marea Britanie este afectata cel mai grav de zapezi. Aeroportul Heathrow, cel mai aglomerat din lume pentru zboruri internationale, a fost redeschis duminica, insa numai cateva avioane au decolat. Aterizarile sunt in continuare blocate. Zborurile sunt blocate si la alte aeroporturi britanice - Gatwick, Stansted, Luton, Birmingham sau Southampton.

Trenurile Eurostar, care opereaza intre Londra si Paris sau Bruxelles, au restrictii de viteza care duc la intarzieri de pana la o ora.

Aeroportul din Frankfurt, cel mai aglomerat aeroport din Germania, a anulat circa 490 de zboruri duminica. Meteorologii au anuntat ca ninsorile ar putea continua pe parcursul zilei si noptii.

Sute de pasageri au fost nevoiti sa doarma pe paturi in aeroport, pentru a doua noapte consecutiv.

Compania Lufthansa le-a recomandat pasagerilor sa apeleze la transportul feroviar, insa si acest a fost afectat de ninsori.

Doua piste de aterizare de pe principalul aeroport din Paris, Roissy-Charles-de-Gaulle, au ramas inchise. Sute de pasageri care au fost redirectionati spre Roissy dupa ce Heathrow s-a inchis au fost nevoiti sa doarma in salile de asteptare.

Situatia este similara si in Olanda, la aeroportul Schiphol.

In Italia, situatia s-a mai imbunatatit. Aeroportul din Pisa, blocat de vineri dupa-amiaza, s-a redeschis duminica, dupa ce 200 de pasageri si-au petrecut noptile in aeroport. Soselele din Toscana, paralizate de un strat de zapada de 20-40 de cm, au fost curatate pana duminica dimineata.

Si in Belgia, circa 1.500 de pasageri au dormit in Bruxelles, langa aeroport, mare parte dintre acestia fiind pasagerii a 18 zboruri rerutate de la Heathrow.

Pentru ca Londra nu este in spatiul Schengen, multi pasager nu au avut vizele necesare sa iasa din aeroport si nu li s-a permis sa paraseasca salile de asteptare pentru pasagerii care se transfera de la un zbor la altul.

Meteorologii se asteapta ca vremea rece sa continue si saptamana viitoare.