Doi ofiteri de politie au fost ucisi luni, dupa ce un kamikaze a atacat o statie de politie din regiunea Ingusetia. Atacul mortal vine dupa un val de atentate sinucigase care au ucis peste 50 de rusi saptamana trecuta, fortand guvernul sa promita masuri dure impotriva insurgetei islamiste din Caucazul de Nord, informeaza AFP.

Atentatorul a detonat explozibilul pe care il avea asupra sa in fata sediului politiei din orasul Karabulak, la ora locala 08.20, a anuntat comisia rusa de ancheta. "Ca rezultat al exploziei, atacatorul sinucigas a murit si trei ofiteri de politie au fost transportati la spital, unde doi dintre ei au decedat", se arata in declaratia anchetatorilor, care precizeaza ca atentatorul a detonat explozibilul in momentul in care o masina plina cu ofiteri a intrat in sediu.

O a doua explozie a avut loc o ora mai tarziu, in afara sediului politiei din Karabulak si nu a provocat victime. Ingusetia este o republica autonoma din Federatia Rusa, cu populatie majoritar musulmana, se invecineaza cu Cecenia si a fost teatrul a numeroase conflicte in ultimii ani.

Guvernul rus a intarit securitatea si a intensificat eforturile de a preveni atentatele, dupa ce doi atentatori sinucigasi au detonat doua bombe la metroul din Moscova, ucigand 40 de oameni. Exploziile au fost urmate de alte atentate in Daghestan, care au ucis 12 persoane, printre care si seful politiei locale.