Politia din Hong Kong a arestat duminica un barbat, suspectat ca a aruncat cu acid asupra a zeci de persoane care se aflau, sambata seara, intr-o piata foarte aglomerata din oras. Atacul, soldat cu 30 de raniti, este ultimul dintr-o serie de astfel de incidente petrecute in regiune in decurs de un an, relateaza AFP.

Suspectul, un chinez de circa 30 de ani, a fost plasat in detentie dupa ce a fost reperat de politie pe acoperisul unei cladiri din apropierea locului unde a fost comis atacul. "Un barbat a fost arestat in legatura cu acest caz", a precizat un purtator de cuvant al politiei.

Asupra acestuia au fost gasite mai multe sticle ce contineau un acid coroziv, despre care anchetatorii cred ca a fost aruncat asupra trecatorilor din piata Temple Street, un centru comercial frecventat de turisti. Printre raniti figureaza noua turisti, precum si un baietel de sapte ani, acestia suferind arsuri grave.

Politia nu a stabilit insa o legatura intre atacul produs sambata si celelalte cinci incidente similare, care au terorizat orasul inca de la sfarsitul lui 2008. Majoritatea au fost comise in cartierele comerciale aglomerate din Hong Kong.