Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a devenit din nou subiectul unui scandal politic, fiind acuzat de nepotism, dupa ce fiul sau cel mic, Jean, in varsta de 23 de ani, si-a anuntat candidatura pentru functia de director al celui mai mare centru de afaceri din Europa, La Defence, relateaza The Times, in editia electronica.

In timp ce opozitia acuza nepotismul, membri marcanti ai Uniunii pentru miscarea populara, condusa de Sarkozy, afirma ca presedintele a mers mult prea departe numindu-l pe Jean, student in anul trei, in fruntea agentiei publice care gestioneaza La Defense, cartierul de afaceri din vestul Parisului.

Candidatura sa pentru postul de administrator va fi prezentata in 23 octombrie in fata Consiliului general al Hauts-de-Seine, care gestioneaza acest departament din vestul Parisului.

Patrick Devedjian, membru al Cabinetului si actual sef al cartierului, aflat la varsta de pensionare, va parasi acest post pentru a-i face loc fiului cel mai mic al presedintelui. Reactia sa amara s-a rezumat la o referire la celebrul dramaturg al secolului XVII, Pierre Corneille: "Pentru sufletele nascute nobile, valoarea nu asteapta trecerea anilor". Alti membri ai UMP au afirmat, sub protectia anonimatului, ca Sarkozy se expune acuzatiilor de construire a propriei dinastii.

Patrick Jarry, primarul comunist din Nanterre, care se invecineaza cu La Defense, sustine ca Jean Sarkozy nu are nicio calificare pentru a obtine un astfel de post. "Nu este nimic altceva decat o incercare de a asigura permanenta clanului si de a controla deciziile in aceasta zona", afirma el.

Si Nicolas Sarkozy a ocupat aceasta functie, inainte de a fi ales presedinte al republicii, precizeaza AFP.

Jean Sarkozy, student in drept, nascut din prima casatorie a presedintelui, a optat pentru o cariera politica, fiind ales in martie 2008 consilier general la Neuilly-sur-Seine, oras exclusivist unde tatal sau a fost primar mult timp, dupa care a preluat conducerea grupului de alesi a majoritatii de dreapta.

S-a casatorit in 10 septembrie 2008 cu Jessica Sebaoun, fiica fondatorului lantului de magazine de electrocasnice Darty.