Election Day in SUA aduce cu sine o agitatie continua, care dureaza pana seara tarziu, dupa ce rezultatele alegerilor sunt in mare parte cunoscute. Cel putin la New York, aerul e plin de o frenezie ce pare ca nu se mai termina, oamenii sunt parca mai agitati si toata lumea nu discuta decat despre voturi, Obama, electori sau McCain. Adauga la aceasta cozile lungi de alegatori care asteapta sa voteze si tensiunea creata de problemele din sectii si obtii imaginea perfecta a unei zile despre care s-a spus ca va schimba istoria Americii.

Oamenii s-au asezat la coada sa voteze inca inainte de deschiderea sectiilor de votare. In Manhattan, in partea de est a strazii 61, foarte aproape de East River, sute de oameni au asteptat sa voteze la sectia de votare deschisa in cadrul Metro Council Jewish Pavillion. "Este prima data de cand particip la alegeri cand am vazut atata lume la vot", spune Barry Cross, care este coordonatorul sectiei.

La sectia de vot, care cuprinde cateva districte, sunt inregistrati in jur de 2.000 de alegatori. "Ne asteptam ca aproape 90% dintre ei sa vina la vot", spune Cross, adugand ca aici sunt incluse si asa-numitele absentee ballots.

Il intreb pe reprezentantul republican in sectie daca au existat probleme. "Doar poate faptul ca oamenii au trebuit sa astepte prea mult ca sa voteze", spune tanarul, adaugand ca "in rest, totul a fost ok".

Lucrurile insa nu au decurs la fel de usor in Queens, unde la o sectie de votare din Astoria a existat o pana de curent care a fortat lumea sa apeleze la voturi de hartie. "Pana la urma, masinile au fost repornite si oamenii s-au linistit, caci devenisera extrem de agitati", afirma unul dintre membrii comisiei electorale.

Zi de picnic

John si Dana Handerson au votat anul acesta pentru a treia oara de cand s-au mutat in New York. Pentru ei, aceasta zi este una speciala. El simpatizeaza cu republicanul McCain, in timp ce Dana este suportera infocata a lui Obama. "De fiecare data ne luam liber la servici, mergem la vot si apoi mergem la picnic, in Central Park", spune barbatul si-mi arata un cos in care se vand cutii cu mancare si o sticla de vin. "Mergem in parc, ne asezam pe patura si pur si simplu ne bucuram de aceasta zi", adauga Dana.

Alegatorii s-au prezentat in numar
mare la urne
Foto: HotNews.ro
Obiceiul de a-si lua zi libera de la munca de Election Day este relativ raspandit printre locuitorii metropolei, insa cei mai multi prefara sa voteze inainte sau dupa ce ies de la slujba. Atunci se inregistreaza, de altfel, si cel mai mare numar de alegatori la sectii. "Suntem pregatiti pentru rush hour", imi spune Blanche Rosen, care se afla la o sectie de votare din Upper East Side in Manhattan. "Oamenii vor umple din nou sectia de votare, dupa ce dimineata am avut cateva sute pana la ora 10", adauga Rosen.

O femeie care sta la rand tine de mana doi copii, o fetita si un baiat. "Am venit cu ei la vot pentru ca vreau sa vada si ei cum este si sa le insuflu sentimentul ca au puterea sa schimbe ceva daca isi doresc cu adevarat", marturiseste Ashley Gravin. Il intreb pe baiat daca are vreun favorit. "Obama!", exclama baiatul, in timp ce mama lui zambeste. "Vorbeste mai incet, sa nu te auda cei din sectie ca nu ne mai lasa sa votam", ii spune femeia. Dupa aproximativ 15 minute, cei trei ies din sectia de votare. Copii vorbesc entuziasmati despre masinile de vot "pline de butoane si manete", in timp ce femeia imi spune ca a vorbit la telefon cu o prietena de-a ei care asteapta de doua ore sa voteze la o sectie din Ohio.

Posturile de televiziune au relatat de altfel despre probleme in diferite state, cele mai multe legate de numarul mare de alegatori ce s-a prezentat la urne, defectiuni ale masinilor sau greseli in listele cu votanti.

Election Night Madness

Stresul si agitatia alegerilor dispar insa pe masura ce rezultatele sunt anuntate, iar

Election Night Madness
Foto: HotNews.ro
numele viitorului presedinte incepe sa se contureze. Si ce mai buna metoda de a te elibera de adrenalina electorala decat sa urmaresti rezultatele alegerilor impreuna cu prietenii intr-unnul din miile de baruri din oras?

Nebunia electorala din timpul zilei este inlocuita cu "Election Night Madness". Zeci de baruri organizeaza marti seri speciale, in care clientii pot urmari anuntarea rezultatelor in fata unei sticle de Bud sau dand pe gat "donkey" sau "elephant shots", numite dupa mascotele celor doua formatiuni politice, magarul si elefantul.

Alegatorii pot alege si cocteiluri create special pentru seara alegerilor, precum "Blue Barack" (5 dolari) si "Red Maverick" (in onoarea lui McCain, 10 dolari), sau pot sa savureze o Margarita in timp ce o asculta pe Obama Girl vorbind despre faimosul video-clip "I Got a Crush on Obama", intr-un bar de pe strada 51.