Mai mult de jumatate dintre cetatenii Ungariei ar fi preferat viata sub dictatura comunista celei din noul mileniu, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat saptamana trecuta de GFK Piackutato, pe un esantion de 1.000 de persoane, relateaza Mediafax, citand publicatia The Budapest Times.

Potrivit studiului, 62% din repondenti au declarat ca erau mai fericiti in perioada dinaintea schimbarii regimului comunist in 1989, comparativ cu numai 51%, care au raspuns similar intr-un sondaj realizat in 2001.

Procentul celor care sunt de parere ca perioada comunista a fost cea mai rea din viata lor a scazut de la 20% la 13% in aceeasi perioada, in timp ce numai 14% au declarat ca au fost mai multumiti dupa 1990.

Conform studiului, repondentii mai in varsta privesc cu nostalgie spre trecut, in special cei mai putin educati. Circa 80 la suta dintre cei peste 50 de ani se considerau mai fericiti in perioada dictaturii comuniste, iar trei sferturi dintre cei cu varsta de peste 40 de ani sunt de aceeasi parere. Chiar si 55 la suta dintre cei care in perioada respectiva erau studenti au declarat ca erau mai fericiti inainte de schimbarea regimului.

Cei mai tineri repondenti (intre 15 si 29 de ani) au fost mai putin nostalgici fata de un trecut pe care ori nu si-l mai amintesc, ori nu l-au simtit. Cu toate acestea, un sfert dintre ei considera ca viata era mai buna in perioada paradelor pionierilor si cand rusii erau "prieteni".

O serie de persoane in varsta, circa 11 procente, considera ca viata a fost cea mai buna inainte de al doilea Razboi Mondial. Rezultatele sondajului corespund celor efectuate in alte state membre ale Pactului de la Varsovia.