Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a dat asigurări luni că totul este „gata” pentru a expulza solicitanţii de azil în Rwanda „indiferent ce se întâmplă”, odată ce proiectul controversat de lege va fi votat în Parlament, relatează agențiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Migranti traversand Canalul ManeciiFoto: i-Images / Eyevine / Profimedia Images

„Suntem gata. Planurile sunt făcute. Şi aceste zboruri vor decola, indiferent ce se întâmplă”, a afirmat prim-ministrul în cadrul unei conferinţe de presă destinate prezentării mijloacelor utilizate de guvern pentru a organiza aceste expulzări, înainte de o zi crucială în parlament în timpul căreia proiectul de lege ar putea fi votat.

Rishi Sunak a spus că primele zboruri cu solicitanţi de azil spre Rwanda vor decola în 10-12 săptămâni. În declaraţii susţinute la biroul său din Downing Street, Sunak a mai afirmat că nu va prezenta detaliile operaţionale exacte ale planului, dar a menţionat că guvernul s-a pregătit temeinic.

„Pot să confirm că am plasat un aerodrom în așteptare, am închiriat chartere comerciale pentru anumite sloturi orare şi avem 500 de oameni foarte bine instruiţi gata să escorteze imigranţi ilegali până în Rwanda, iar alţi 300 vor fi instruiţi în următoarele săptămâni”, a explicat Sunak.

Planul anterior al Marii Britanii de a deporta migranții în Rwanda s-a blocat în justiție

Potrivit calendarului prezentat de Sunak, primul zbor cu solicitanţi de azil va pleca spre Rwanda în iulie. Sunak a mai spus că este „încrezător” că planul se conformează tuturor obligaţiilor internaţionale ale Marii Britanii, răspunzând unei întrebări privind statutul de membru al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului.

„Dacă se ajunge vreodată la o alegere între securitatea noastră naţională şi asigurarea frontierelor noastre şi statutul de membru la un tribunal străin, mereu voi prioritiza securitatea noastră naţională”, a spus el, referindu-se la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Sunak a vehiculat și mai devreme în cursul lunii aprilie ideea retragerii Marii Britanii din CEDO, dacă instanța va bloca planul Londrei de a deporta migranții ilegali și solicitanții de azil în țara africană.

În iunie 2022 CEDO a blocat planul inițial de deportare a migranților în Rwanda, adoptat de guvernul anterior al premierului Boris Johnson. Curtea Supremă de la Londra a decis la rândul ei în noiembrie anul trecut că planul încalcă legislația britanică.

Guvernul lui Sunak a redactat ulterior un plan separat, despre care afirmă că este conform exigențelor legii.