Grecia a salvat 14 migranți, printre care 8 copii, de pe un țărm stâncos al Insulei Chios și continuă operațiunile de căutare și salvare în zonă, a anunțat miercuri Paza de Coastă elenă, citată de Reuters.

Migranti salvati de o nava a Pazei de Coasta a GrecieiFoto: Petros Giannakouris / AP / Profimedia

Un oficial al Pazei de Coastă a precizat că autoritățile cred că migranții au ajuns pe insula din Marea Egee la bordul unei bărci gonflabile ce a pornit din Turcia. Autoritățile continuă operațiunile de salvare întrucât nu au reușit să stabilească numărul persoanelor de la bordul ambarcațiunii.

Agenția Reuters amintește că Grecia a fost una dintre țările care s-au confruntat cu un aflux de migranți și refugiați din Orientul Mijlociu, Africa și Asia care încercau să ajungă în Uniunea Europeană începând cu 2015. În anul respectiv aproape un milion de refugiați și migranți au debarcat pe țărmurile insulelor elene.

Numărul a scăzut semnificativ în anii care au urmat, înainte să crească din nou la 41.561 de persoane sosite pe mare anul trecut.

Autoritățile elene au înregistrat anul acesta 10.163 de migranți sosiți pe mare.

Miercurea trecută Cipru a tras un semnal de alarmă privind creșterea fluxului de migranți, solicitând Comisiei Europene să ia măsuri „viguroase” pentru a opri sosirile de migranți sirieni ce pornesc pe mare din Liban.

„Situația devine progresiv tot mai proastă iar în ultimele câteva zile am trecut practic printr-un val de bărci și refugiați care își periclitează viața”, a declarat Constantinos Ioannou, ministrul cipriot al afacerilor interne.

Migranții și-au reluat traversările pe mare către insulele din Marea Mediterană și Egee

Peste 600 de migranți au debarcat în Cipru în doar primele 3 zile ale săptămânii trecute, autoritățile cipriote afirmând că traversările clandestine pe mare sunt încurajate de vremea bună. Călătoria pe mare între Liban și Cipru durează în jur de 10 ore.

„Toate indiciile arată că situația va persista”, a avertizat Ioannou în comentarii făcute pentru radioul public al țării insulare.

Ministrul cipriot a mai spus că situația este agravată de faptul că autoritățile libaneze sunt mai puțin preocupate de oprirea migranților în contextul în care atenția le este distrasă de mai multe luni de escaladarea tensiunilor de la granița cu Israelul.

Cipru militează de mult timp pe lângă partenerii din UE să declare anumite regiuni din Siria ca fiind sigure, ceea ce i-ar permite să returneze în țara condusă de Bashar al-Assad migranții ilegali care sosesc pe țărmurile cipriote.

Libanul găzduiește zeci de mii de refugiați sirieni.

Datele publicate de guvernul cipriot miercurea trecută arătau că în primele 3 luni ale anului în jur de 2.004 de migranți au debarcat în țară, comparativ cu doar 78 în aceeași perioadă a lui 2023.