Un anunț de angajare publicat de un magazin alimentar din China a declanșat un val de reacții emoționale, unii chinezi fără loc de muncă afirmând că acum așa-zisul „blestem” al vârstei de 35 de ani în afectează și pe oamenii mai tineri, relatează Reuters.

Tineri in ChinaFoto: Lou Linwei / Alamy / Profimedia Images

Magazinul alimentar publicase un anunț de angajare în care nota că este în căutare de casieri, una dintre condiții fiind însă ca aceștia să aibă vârsta între 18 și 30 de ani.

„Nu este ușor”, a scris pe Weibo, echivalentul chinezesc al Twitter, un utilizator din orașul Ningbo aflat în estul țării. El a publicat alături de mesaj o imagine cu anunțul de angajare, postarea sa strângând peste 140 de milioane de vizualizări și 41.000 de comentarii, multe dintre ele emoționale.

„Credeți că este ușor să îți găsești un loc de muncă acum?”, a întrebat autorul postării.

„Am 33 de ani și îmi caut un loc de muncă de 3 ani”, i-a răspuns un alt utilizator al Weibo.

„Am 29 de ani. Am fost dat afară de 3 ori de când am absolvit facultatea. Acum nimeni nu mai îmi răspunde măcar la CV chiar dacă (scriu) că nu sunt căsătorit și nu am copii”, a răspuns un altul.

„A fost greu înainte să îți găsești un loc de muncă când aveai sub 35 de ani? Acuma este 30 de ani”, a scris un alt chinez pe Weibo.

Ce este „Blestemul lui 35” de care se plâng numeroși chinezi

China nu are legislație care să protejeze angajații în fața discriminării pe bază de vârstă, însă mass-media de stat de la Beijing a început anul trecut să critice practica în condițiile în care ea pare să fi ajuns atât de răspândită încât a ajuns să fie numită de chinezi „Blestemul lui 35” - o referință la vârsta de la care companiile locale nu mai vor să angajeze.

Un alt anunț de angajare publicat recent de Pangdonglai, un lanț de supermarketuri din China, a notat de asemenea că aplicanții trebuie să aibă vârsta sub 30 de ani.

Anul trecut ziarul Cotidianul Muncitorilor a fost în fruntea unei campanii menite să atragă atenția asupra inegalităților de pe piața muncii din China, una marcată de un șomaj ridicat în rândul tinerilor, o populație în îmbătrânire și o economie care se confruntă cu mai multe probleme structurale.

Într-un editorial din luna iulie intitulat „Trebuie să mestecăm un 'os tare' pentru a înlătura barierele invizibile la angajare”, ziarul a cerut companiilor oprirea discriminării muncitorilor pe baza vârstei, sexului, statutului marital și a planurilor legate de familie.

Inclusiv autoritățile din China discriminează la angajare

În luna martie același ziar a citat două studii care au arătat cum salariații cu vârsta de peste 35 de ani sunt refuzați sistematic la angajare ca parte a unor politici concertate ale companiilor. Unul dintre studii a descoperit că multe anunțuri privind angajările stipulează explicit că potențialii candidați trebuie să aibă vârsta sub 35 de ani.

Cercetătorii care au realizat studiul au descoperit că situația este valabilă inclusiv în cadrul angajărilor pentru administrația publică și în cazul posturilor oferite de unele autorități regionale.

Celălalt studiu, realizat de Universitatea Sichuan, una dintre cele mai prestigioase din China, a descoperit că din 300.000 de anunțuri privind angajările, peste 80% căutau salariați cu vârsta de sub 35 de ani în centrul financiar Shanghai, și peste 70% în orașul Chengdu din sud-vestul țării. Chengdu este considerat unul dintre huburile tech ale Chinei.

Angajatorii din China se orientează spre angajați tineri în condițiile în care șomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel record de peste 20% anul trecut. Ca atare, tinerii sunt dispuși să muncească pentru bani mai puțini.

În luna august Biroul Național de Statistică de la Beijing a anunțat că va suspenda publicarea datelor lunare privind șomajul în rândul grupei de vârstă de 16-24 de ani, afirmând că metodologia pentru calcularea indicatorului trebuie îmbunătățită.

Decizia a fost anunțată după ce datele publicate de NBS au arătat că între lunile aprilie-iunie rata șomajului în rândul tinerilor chinezi din categoria respectivă de vârstă a crescut la 20,4%, 20,8%, respectiv 21,3%.