Recursul fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, începe marți în fața Înaltei Curți din Londra în tentativa acestuia de a opri extrădarea sa în Statele Unite la mai mult de 13 ani de la debutul bătăliei sale juridice.

Arestare AssangeFoto: Captura video

În fața acuzațiilor referitoare la publicarea unor documente clasificate, susținătorii lui Assange văd această audiere ca pe o ultimă șansă de a opri ceea ce ei consideră a fi o persecuție politică și o amenințare la adresa libertății de exprimare, relatează Reuters.

Assange își joacă ultima carte

Assange, aflat într-un arest izolat în Londra, este în pericol să-și petreacă restul vieții într-o închisoare americană, pe baza acuzațiilor legate de dezvăluirea de informații clasificate. Concret, doi magistraţi vor examina decizia Înaltei Curţi luată de un judecător pe 6 iunie anul trecut de a-i refuza lui Julian Assange permisiunea de a face recurs.

Jurnalistul de investigații trebuie să facă față la nu mai puțin de 18 capete de acuzare, printre care publicarea unor înregistrări militare și a unor telegrame diplomatice confidențiale ale SUA, despre care Washingtonul a spus că au pus vieți în pericol.

Și WikiLeaks a emis un comunicat în care subliniază că aceste două zile de audieri ar putea reprezenta ultima șansă pentru Assange de a evita extrădarea în Statele Unite. Susținătorii lui Assange spun că urmărirea sa penală este un atac la adresa jurnalismului și a libertății de exprimare.

Echipa sa de avocați amenință cu un alt recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul în care încercarea de marți eșuează.

Julian Assange, între erou al libertății presei și inamic al guvernului american.

Așa cum HotNews a mai scris, Înalta Curte de Justiţie din Londra va judeca în februarie un nou recurs al fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, contra extrădării sale în Statele Unite, unde este urmărit penal pentru scurgere masivă „Wikileaks”.

Arestat de poliţia britanică în 2019 după ce a stat şapte ani în ambasada Ecuadorului din Londra pentru a evita extrădarea în Suedia sub acuzaţia de agresiune sexuală, el este deţinut de patru ani la închisoarea de înaltă securitate Belmarsh, în estul Londrei.

WikiLeaks este o platformă internațională fondată de Julian Assange și un grup de activiști în 2006 ce se ocupă cu publicarea documentelor secrete și a informațiilor sensibile. Organizația a devenit cunoscută în întreaga lume în 2010, atunci când a publicat sute de mii de documente secrete clasificate și telegrame diplomatice confidențiale ale SUA.

Acțiunea, cunoscută sub numele de "Cablegate", a reprezentat cea mai mare breșă de securitate din istoria armatei americane și a scos la lumină, între altele, informații despre deciziile și activitățile guvernului american.