Belgradul va permite mașinilor cu numere de înmatriculare din Kosovo să intre în Serbia, a anunțat marți un oficial sârb, o decizie care ar putea deschide calea pentru soluționarea unei dispute de lungă durată și descrisă de către UE drept o „evoluție pozitivă”, relatează AFP.

Trupe de menținerea păcii în KosovoFoto: Armend NIMANI / AFP / Profimedia

Decizia a fost luată pentru „facilitarea libertății de circulație a tuturor vehiculelor” care provin din Kosovo, a relatat marți televiziunea publică sârbă RTS, citându-l pe șeful biroului sârb pentru Kosovo, Petar Petkovic.

Până acum, vehiculele care veneau din Serbia sau Kosovo puteau trece granița dintre cele două entități cu condiția să lipească autocolante pe emblemele naționale vizibile pe plăcuțele de înmatriculare.

Această măsură va intra în vigoare la 1 ianuarie, a spus Petkovic.

„Autorizația acordată tuturor vehiculelor de a circula (...) este o decizie pur practică, pentru a facilita libertatea de circulație a persoanelor și nu poate fi interpretată ca o recunoaștere a independenței proclamate unilateral de „Kosovo”, pe care Belgradul nu o recunoaște, a declarat domnul Petkovic.

Guvernul kosovar nu a indicat încă dacă va lua o măsură similară.

Bruxelles-ul a salutat decizia Belgradului ca fiind „o evoluție pozitivă”, care „demonstrează că progresul este posibil în procesul de normalizare a relațiilor (între Serbia și Kosovo)”, a reacționat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al șefului diplomației UE Josep Borrell, la rețeaua de socializare X (fostă Twitter).

„UE se așteaptă acum ca Kosovo să răspundă (acționând) în același mod”, a adăugat el.

Serbia a fost de acord să recunoască numerele de înmatriculare din Kosovo și invers, după un acord încheiat în 2011 sub auspiciile Uniunii Europene, dar decizia nu a fost niciodată pusă în aplicare pe deplin.

În 2022, Kosovo a luat decizia controversată de a sancționa șoferii care nu au înlocuit plăcuțele de înmatriculare sârbe cu cele emise de Pristina.

Minoritatea sârbă din Kosovo, care rămâne loială Belgradului și se consideră încă parte a Serbiei, în ciuda independenței Kosovo în 2008, a părăsit administrațiile locale din nordul Kosovo și a instituit blocaje rutiere, care au dus la ciocniri cu poliția.

De atunci, „99%” dintre sârbii kosovari și-au înlocuit voluntar plăcuțele de înmatriculare cu cele emise de Pristina, a adăugat domnul Petkovic, explicând că pentru ei era o necesitate a vieții de zi cu zi.

Citește și:

Te-ar putea interesa și: