Furtuna Ciaran a lovit joi nordul Europei cu vânturi puternice și ploi torențiale, ucigând o persoană în Franța și forțând închiderea aeroporturilor, traficului feroviar și a feriboturilor, precum și a școlilor.

Furtuna Ciaran a lovit mai multe țări din Europa, cele mai puternice vânturi fiind înregistrate în FranțaFoto: Sebastien SALOM-GOMIS / AFP / Profimedia

Olanda, Marea Britanie și Irlanda sunt, de asemenea, afectate de vântul care suflă cu putere.

Furtuna Ciarán denumită „bombă meteorologică" a fost declanșată de o ciocnire între un curent de mare altitudine din Atlantic și un sistem de presiune joasă care coboară din nordul Europei, potrivit Euronews, declanșând ploi abundente și vânturi puternice care au provocat deja inundații în Irlanda de Nord.

Furtuna Ciaran a provocat joi moartea unei persoane și a lăsat 1,2 milioane de gospodării fără electricitate, unele părți din Bretania și Normandia fiind sub cod roșu de alertă din cauza vântului puternic, iar restul nord-vestului sub avertizare cord portocaliu, au anunțat autoritățile, informează Reuters.

În departamentul Finistere din Bretania, unde s-au înregistrat vânturi de până la 207 km/h la Pointe du Raz, două persoane au fost rănite ușor, iar traficul rutier a rămas suspendat până la noi instrucțiuni, a declarat prefectul Alain Espinasse pentru postul de radio RTL.

„Repet: rămâneți acasă", a spus Espinasse.

Ministrul Transporturilor, Clement Beaune, a declarat pentru radio Fanceinfo că un șofer de camion a murit în departamentul Aisne, la nord-est de Paris, când un copac a căzut peste camionul său.

„Acest lucru arată că, chiar și în regiunile care nu sunt în alertă roșie, există un risc foarte mare pe șosea", a declarat Beaune.

Potrivit imaginilor publicate de Le Monde, o macara s-a rupt în două în Brest.

Ministrul Energiei, Agnes Pannier-Runacher, a declarat pe rețeaua de socializare X că furtuna a lăsat 1,2 milioane de gospodării fără curent electric.

Compania aeriană olandeză KLM a anulat joi zeci de zboruri către și de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, în condițiile în care se așteaptă ca furtuna Ciaran să lovească Olanda cu rafale de vânt de până la 110 kilometri pe oră.

„Am decis să anulăm toate zborurile KLM spre și dinspre Schiphol de la începutul după-amiezii până la sfârșitul zilei", a anunțat divizia olandeză a companiei aeriene Air France KLM, potrivit Reuters.

Sute de școli închise

În Marea Britanie, Insulele Anglo-Normande s-au numărat printre zonele cele mai afectate, BBC relatând că ferestrele au fost spulberate și un acoperiș a fost smuls de pe o casă din Jersey, obligând familiile să se mute în hotelurile din apropiere.

Jurnalista Sky News, Ashna Hurynag, a avut dificultăți de a se ține pe picioare în timp ce transmitea în direct din St. Helier, în Jersey, spunând că „nu a simțit niciodată o asemenea viteză a vântului".

Sudul Angliei a fost, de asemenea, grav afectat, multe școli fiind închise, iar organizația de caritate care salvează vieți pe mare a îndemnat oamenii să evite coasta.

„Această vreme aspră ar putea face ca vizitarea coastelor noastre din jurul sudului Angliei și Țării Galilor să fie înșelătoare și să aducă condiții de mare foarte periculoase", a declarat Ross Macleod de la RNLI.

Serviciul meteorologic din Marea Britanie a declarat că furtuna Ciaran este o furtună de toamnă „destul de normală", dar a precizat că, potrivit anumitor prognoze, frecvența și intensitatea unor astfel de furtuni în iarna britanică ar putea crește ușor.

Sute de școli au anunțat că vor fi închise joi, în timp ce vânturile violente lovesc sudul Angliei și Insulele Anglo-Normande, potrivit Euronews.

Meteorologii au avertizat că vânturile puternice cu viteză de uragan vor lovi cu toată forța sudul Angliei și regiunile Bretania și Normandia din Franța, în noaptea de joi spre vineri.

Rafalele maxime vor atinge, cel mai probabil, până la 150 de kilometri pe oră și chiar mai mult.