Un oficial de rang înalt al ONU a subliniat vineri că bilanțul morților publicat de autoritățile din Fâșia Gaza „nu a fost niciodată contestat” în conflictele anterioare, în timp ce Washingtonul, Londra și Berlinul au pus la îndoială credibilitatea acestora în actualul război împotriva Israelului, potrivit AFP

Palestinieni răniți în atacurile din GazaFoto: ashraf amra / AFP / Profimedia

Vineri, Ministerul Sănătății al Hamas, care controlează Fâșia Gaza, a anunțat un nou bilanț de peste 7.300 de morți în teritoriile palestiniene în cele trei săptămâni de război, în marea lor majoritate civili, inclusiv peste 3.000 de copii.

„În trecut, în timpul celor cinci sau șase cicluri de conflict din Fâșia Gaza, aceste cifre erau considerate credibile. Nimeni nu a contestat vreodată cu adevărat aceste cifre”, a declarat Philippe Lazzarini, șeful Agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA), într-o conferință de presă la Ierusalim.

El a confirmat, de asemenea, că „cel puțin 57 de colegi” dintre angajații UNRWA au fost uciși în Fâșia Gaza de la începutul războiului, la 7 octombrie.

Dacă raportăm această cifră la numărul total al angajaților UNRWA din Fâșia Gaza, „găsim mai mult sau mai puțin aceeași proporție” de persoane care au murit ca în totalul populației de 2,4 milioane de locuitori din teritoriu.

Oficialul era interogat în legătură cu cifrele furnizate de Ministerul Sănătății din Gaza al Hamas, pe fondul unei controverse după ce președintele american Joe Biden, un susținător fervent al Israelului încă de la începutul războiului, a pus la îndoială credibilitatea acestor cifre.

„Sunt sigur că au fost uciși oameni nevinovați și acesta este prețul războiului. Dar nu am încredere în cifrele folosite de palestinieni”, a declarat marți Biden.

Ministerul Sănătății din Gaza a publicat joi seară o listă cu 6.747 de victime precizând sexul, vârsta și CNP-ul celor uciși.

Ministerul a precizat că așteaptă să verifice identitatea altor 281 de cadavre.

Cum se raportează numărul morților

Într-un document atașat la listă, ministerul a explicat procedura urmată pentru a întocmi bilanțul morților.

În cazul așa-numitelor „spitale guvernamentale”, adică cele aflate sub administrația Hamas la putere în Gaza, „datele personale și numărul de identitate” ale fiecărui palestinian ucis în război sunt introduse în baza de date computerizată a unității după sosirea cadavrului sau după decesul acestuia, în cazul răniților care au sucombat, potrivit documentului.

Aceste date sunt apoi transmise „zilnic” către „registrul central al martirilor” al Ministerului Sănătății din Gaza.

În ceea ce privește morții evacuați în spitale private, datele lor personale sunt înregistrate pe un formular special care este apoi transmis „în termen de 24” de ore ministrului Sănătății pentru ca numele lor să fie înregistrat în baza de date centrală.

„Centrul de informații”, un departament specializat al ministerului, este responsabil de verificarea informațiilor furnizate de spitalele „guvernamentale” și private pentru „a se asigura că nu conțin duplicate sau erori”, înainte de a înregistra numele în baza de date, potrivit aceleiași surse.