Fostul premier finlandez Sanna Marin, care a condus negocierile țării nordice pentru a intra în NATO, intenționează să se retragă din politică și să se alăture Institutului pentru Schimbare Globală, think tank-ul condus de Tony Blair, relatează Reuters.

Sanna MarinFoto: Stringer / Sputnik / Profimedia Images

Marin a anunțat acest lucru joi, cerând totodată permisiunea partidului său social-democrat să își dea demisia din parlament. Marin și-a dat demisia de la șefia formațiunii politice săptămâna trecută, după ce anunțase că va face acest lucru ca urmare a pierderii alegerilor parlamentare din luna aprilie.

Finlanda a intrat oficial în NATO în data de 4 aprilie a acestui an, la doar două zile după ce social-democrații conduși de Marin au pierdut alegerile. La fel ca omoloaga sa social-democrată din Suedia Magdalena Andersson, Marin a virat țara ei înspre Alianța Nord-Atlantică după declanșarea invaziei rusești în Ucraina.

Ambele țări nordice au abandonat astfel politica lor istorică de neutralitate, adoptată după încheierea Războiului Rece datorită proximității lor de Rusia.

„Simt că această sarcină este de o asemenea natură încât să fie în beneficiul Finlandei în ansamblul său”, le-a declarat Marin joi reporterilor finlandezi cu privire la noua sa destinație.

În 2019, când a depus jurământul de premier, Marin a devenit cel mai tânăr prim-ministru din lume. Ea nu a exclus ca pe viitor să revină în politica finlandeză sau să candideze pentru o funcție în cadrul Uniunii Europene, precizând însă că pentru moment nu are planuri în acest sens.

Controversele în care a fost implicat Tony Blair și think tank-ul său

Institutul Tony Blair pentru Schimbare Globală a fost implicat în mai multe scandaluri de-a lungul ultimilor ani, în principal din cauza surselor de finanțare pe care le-a acceptat.

The Sunday Times a arătat chiar luna trecută că acest think tank al fostului premier laburist de la Londra a continuat să încaseze pentru activităţi de consultanţă bani din partea guvernului saudit chiar şi după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în anul 2018.

Respectivul institut a participat începând din anul 2017 la elaborarea programului de modernizare „Vision 2030”, program coordonat de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, liderul de facto al ţării.

În luna iulie a anului trecut Blair a atras critici puternice la adresa sa după ce a afirmatrăzboiul din Ucraina arată că dominația Occidentului se apropie de sfârșit și că locul Chinei ca superputere este „natural” și „justificat”.

Blair, care a condus Marea Britanie între 1997 și 2007, a mai spus că lumea se află într-un moment de cotitură în istorie comparabil cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial sau cu prăbușirea Uniunii Sovietice: dar de data aceasta, este clar că Occidentul nu mai este în ascensiune.

Noi documente oficiale date publicităţii ulterior de Arhivele Naţionale din Kew, din vestul Londrei, au arătat că în perioada în care era premier Blair credea că președintele Vladimir Putin era în adâncul sufletului „un patriot rus” şi că era important să fie încurajat să adopte valori occidentale.