China lui Xi promite lumii „capete sparte însângerate”. El ar trebui luat în serios

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 8 iulie 2021, 1:48 Actualitate | Internaţional


Xi Jinping
Foto: Sheng Jiapeng / Xinhua News / Profimedia Images
Aceia care se tem că șoimii de la Washington incită la un nou, inutil și periculos război rece cu China ar trebui să-și sacrifice din timp pentru a citi discursul rostit joi de președintele chinez Xi Jinping în Piața Tiananmen din Beijing. În timp ce avioanele militare îi zburau pe deasupra capului și o mulțime numeroasă își striga aprobarea, dl Xi se lăuda cu „marea reîntinerire a națiunii chineze”; el a afirmat că China a „creat un nou model de progres al umanității”, pe care intenționează să-l răspândească pe întreaga planetă, în vreme ce-și va ridica forțele armate la „standarde de talie mondială”, potrivit unui editorial Washington Post, citat de Rador.

Pe scurt, dl Xi a clarificat că, sub cârmuirea sa dictatorială, China va reprezenta o amenințare tot mai mare la adresa lumii democratice și a vecinilor ei - în frunte cu Taiwanul, a cărui cucerire el a calificat-o drept „o misiune istorică și un angajament neclintit”. Fostul președinte Donald Trump și secretarul său de stat, Mike Pompeo, au reușit adesea să creeze impresia că SUA ațâță neîntemeiat tensiunile cu China printr-o retorică excesiv de dură și un război comercial eronat. Discursul dlui Xi ne reamintește acum că ambițiile tot mai mari ale regimului său și agresivitatea cu care el le urmărește constituie o amenințare autentică la adresa ordinii mondiale și, posibil, a păcii mondiale.

Aroganța retoricii dlui Xi, înțesată cu nemulțumiri naționaliste, ne indică originea stilului „războinic lup” adoptat recent de diplomații chinezi. „Noi nu am intimidat, oprimat sau subjugat niciodată poporul oricărei alte țări”, a subliniat el - cuvinte care trebuie să fi fost întâmpinate cu o stupefacție dureroasă în Tibet și în provincia Xinjiang, unde până la 1 milion de uiguri și alți musulmani au fost închiși în lagăre de concentrare și forțați să-și abandoneze cultura.

Apoi a urmat punctul emoțional culminant al discursului: „Nu vom permite niciodată vreunei forțe străine să ne intimideze, oprime sau subjuge”. Conform traducerii oficiale a textului distribuite de ministerul de externe, dl Xi a adăugat: „Oricine va încerca să procedeze astfel se va trezi pe o traiectorie de coliziune cu un mare zid de oțel”. Însă cei care l-au ascultat l-au auzit spunând că adversarii vor „avea capetele sparte însângerate”. După cum au scris și David Crawshaw și Alicia Chen de la The Post, sintagma avea să devină curând virală pe rețeaua socială Weibo, fără ca armata de cenzori a regimului să intervină.

Această evocare a sângelui trebuie luată în serios atunci când discutăm despre Taiwan. Dl Xi, reiterând o lozincă, a declarat că obiectivul e „reunificarea națională pașnică”, însă el a sunat mult mai convingător atunci când a promis „acțiune hotărâtă de înfrângere totală a oricărei tentative în sensul «independenței Taiwanului»” - cuvinte în deplină concordanță cu recenta întețire a incursiunilor militare ale Chinei în spațiul aerian al Taiwanului. După ce a concentrat puterea în propriile-i mâini și s-a proclamat, în esență, conducător pe viață, dl Xi pare să creadă că subjugarea acestei democrații robuste este o realizare pe care merită să și-o adauge în palmares, alături de zdrobirea uigurilor și a autonomiei Hong Kongului.

Nimic din toate acestea nu înseamnă că SUA ar trebui să caute deliberat o confruntare cu China. Însă cuvintele dlui Xi ar trebui să evidențieze că, cel puțin sub actualul ei conducător, China va constitui cel mai probabil o amenințare tot mai mare pentru vecinii ei, pentru lumea democratică și pentru libertatea umană în general. (preluare Rador)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















10146 vizualizari

  • +3 (37 voturi)    
    vax (Joi, 8 iulie 2021, 2:00)

    srpc [utilizator]

    lumea "democratica" adopta voios metodele chinezesti de control al populatiei
  • -5 (15 voturi)    
    interpretari partinitoare (Joi, 8 iulie 2021, 8:10)

    credinciosul [utilizator]

    a spus clar ca nu a subjugat pe nimeni,dar nu trec distrugatoarele chineze pe langa coasta de vest ci trec distrugatoarele americane in marea chinei,deci ,cine agreseaza pe cine?

    pe vremea lui ceasca,era o vorba minti ca o gazeta americana!
    nimic mai adevarat,numai interpretari pupincuriste ale unui discurs decent!
    intre vecini,e cum i-ai spune bai,vezi-ti de treba ca ma enervezi!
  • +6 (16 voturi)    
    Un discurs foarte bun si util! (Joi, 8 iulie 2021, 8:31)

    Roby745 [utilizator]

    Sper da dl Xi sa tina cat mai multe discursuri de acest tip.

    Asta va ajuta Occidentul sa se convingă in fine cu ce au de a face, sa se trezească din visele utopice despre cooperare avantajoasa cu dictatorii chinez si rus, si sa înceapă sa ia masuri serioase pentru intarirea potențialului de apărare (militar si nu numai).

    Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Si de aceea e nevoie ca dl Xi sa tina cat mai multe discursuri, pentru ca e foarte convingator.
    • +1 (5 voturi)    
      Bine spus (Joi, 8 iulie 2021, 11:54)

      Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui Roby745

      Mie mi-a placut punctul D-voastra de vedere, asa incat v-am oferit un + atunci cand aveati 2 minusuri [din doua]

      La urma urmei, tov Xi Jinping s-a dovedit un 'moderat' el vorbind doar de ceva 'capete sparte', chestie care se intampla si in locuri de petrecere: la un Bar, sau chiar la o Nunta...

      De aceea, eu cred ca trebuie remarcai ca acest Presedinte [care pare a fi foarte serios] NU a pomenit nimic despre 'bombite nucleare', si nici NU a amenintat ca va trimite milioane de SOLDATI [nu imigranti!] in Europa.

      Or, Putin a amintit 'voalat' ca ar putea folosi cateva din 'nuclearele' lui ca nu mai are loc in Silozuri...!

      Cat despre Pres Biden, va ofer ceva ce n-a vazut Parisul, si chiar intreaga Lume!
      La o recenta Conferinta de Presa ia uimit chiar si pe 'pretenii' lui de la CNN, asa cum se poate vedea in acest video de numai 1 minut si 30 sec.

      Nu conteaza CE SPUNE, ci doar sa vedeti CUM SPUNE, precum si chipul celui mai Puternic Lider!.

      - "Biden a etichetat „înfiorător” în timp ce șoptește în mod repetat în timpul întrebărilor și răspunsurilor":

      Joe Biden labelled ‘creepy’ as he whispers repeatedly during Q&A
      205,650 views
      Jun 25, 2021

      https://www.youtube.com/watch?v=dw5H9LYeKZQ

      Cine va vedea acest video, acela va intelege de unde apare AROGANTA cu care Xi Jinping se adreseaza intregii Lumi....
  • +5 (9 voturi)    
    Demografie/democrație (Joi, 8 iulie 2021, 8:44)

    clencix [utilizator]

    Libertățile democratice depind de puterea demografică, Orice expansiuni de libertăți sexuale care limitează numărul de nașteri duc la micșorări de puteri democratice. Libertatea trebuie să aibă limite pentru a nu se autodistruge. Modificarea demografiei prin imigrație se dovedește că nu este o soluție stabilă. La numărarea voturilor, cine are mai multe câștigă.
  • 0 (8 voturi)    
    Xi are strategia lui Hitler, (Joi, 8 iulie 2021, 9:23)

    Con_stan_tin [utilizator]

    a dezvoltat cu succes economia Chinei intr-un timp relativ scurt și cu discursul naționalist își asigură sprijinul necondiționat al poporului. Dar asemănarea se oprește aici, China va cuceri lumea economic, prin controlul total al individului, adică va afla și va produce exact după placul fiecărui individ. Partea armată este pentru descurajare.
  • +5 (15 voturi)    
    Ipocrizie maxima in ziarul oligarhului Bezos (Joi, 8 iulie 2021, 9:51)

    animatron [utilizator]

    Toata tematica explorata in articol e una lansata de presedintele republican Trump, ori acesta din urma a fost violent atacat de globalisti ca Bezos pentru ideea de a se confrunta cu China comunista.

    Acum, ca la Casa Alba a fost instalat (cu 20.000 de soldati in jur si garduri de sarma ghimpata) un guvern al oligarhiei globaliste, ziarul liberalilor de stanga reia temele lui Trump, printr-un procedeu cunoscut in politica, "triangulare" (furi ideea adversarului si pretinzi ca de fapt era a ta).

    Relatiile cu China, cele cu Iranul, investigatiile privind pandemia declansata de virusul chinez, ambasada mutata la Iersualim, toate sunt fix asa cum au fost decise de presedintele Trump.

    Doar ca actuala putere de la Washington pretinde ca niciodata nu s-a opus lui Trump pe chestiile astea, doar ca nu vrea sa recunoasca public ca intuitiile presedintelui republican au fost cele corecte, de la OMS sau atitudinea Germaniei fata de NATO, pana la China sau atitutindea iraniana de inarmare nucleara.

    China si Rusia sunt adversari strategici ai Occidentului, stiu ce vor, au obiective clare si iau continuu masuri pt cresterea coeziunii lor interne si a capabilitatilor de presiune in exterior.

    Occidentul e profund divizat din cauza razboiului cultural declansat de extremistii de stanga, din cauza refuzului ideologic de a bloca valuri migratorii si islamizarea Europei, din cauza aberatiilor cu "armata europeana" (idee incurajata chiar de Putin care nu se teme deloc de Europa), din cauza cancerului "corectitudinii politice" care a intoxicat dezbaterile publice libere.

    De o parte ai gafele lui Borell sau Ciolos, obsesia lui Merkel sa aiba gazoduct rusesc sau al lui Macron sa se "cada la pace" cu Rusia.

    De cealalta parte ai China lui Xi care trimite roboti pe Marte (si afirma clar ca va face acolo colonii, deci va controla teritorii martiene), avanseaza rapid in calculatoare cuantice si isi intareste coeziune etnica si culturala, la fel ca Rusia.

    Cine sa poarte lupta?!!
    • -2 (6 voturi)    
      Cine sa poarte lupta?, Poate ca NFAC...! (Joi, 8 iulie 2021, 12:49)

      Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      1 - Ati prezentat situatia atat de perfect incat orice replica este inutila.

      2 - Voi incerca o gluma, dar stiu aprioric ca este nepotrivita in contextual tragediei pe care o traim in aceasta perioada.

      Si totusi: Stim cu totii ca America NU ‘se se simte prea bine’, insa exista ‘organizatii puternice’ care – daca vor – pot salva USA de DURA presiune la care este supusa din partea Rusiei si a Chinei.
      Iata numai una dintre ‘sperantele’ americanilor', si anume NFAC:

      What is NFAC? – 3 min -
      Oct 27, 2020
      https://www.youtube.com/watch?v=poDHlw_aku4

      Nota:
      Cred ca NU intamplator Presedintele Trump a fost inlocuit, caci El dorea ‘Make America Great Again’, iar la acest program s-au opus fortele mai multor VECTORI…
  • -3 (9 voturi)    
    Coruptia Washington Post (Joi, 8 iulie 2021, 11:46)

    Razvan_M [utilizator]

    Ziarul lui Dan Voiculescu american (Jeff Bezos), un fel de combinatie intre Antena 3 si Scanteia, WaPo promoveaza zilnic in paginile sale propaganda bolshevica - bolshevismul fiind comunism internationalist sau globalism cum se mai numeste azi. Lui Bezos nu are cum sa-i displaca situatia, el fiind printre cei mai mari beneficiari ai exportului de tehnologie in China si importului de produse finite in Statele Unite.

    Daca privim lucrurile asa, ca bolshevicii au acaparat puterea in Statele Unite (nu mai conteaza frauda electorala, ci rezultatul), conflictul nu este intre SUA si China, ci intre SUA (cu UK) si Rusia. Ideologic, bolshevicii americani sunt foarte apropiati de cei Chinezi - cu problema ca nu se inteleg inca cine sa fie Liderul Suprem al noii Religii Globale. Aici Rusia pare a ramane pe dinafara dpv ideologic (Putin este orice numai bolshevic nu, de aceea este atat de urat de catre bolshevicii americani, nu pentru niste fleacuri de simple crime).

    Rusia este o putere economica minora, dar puterea militara si aliantele strategice realizate ca la sah o fac sa aiba o influenta mult mai mare in lume decat tari precum Germania, Japonia, Nigeria, Brazilia etc. Marea Britanie este o exceptie dpv al influentei, caci traieste intr-o relatie de simbioza cu fosta sa colonie Statele Unite.
    • -1 (1 vot)    
      Da, USA dar si cu Commonwealth (Joi, 8 iulie 2021, 21:53)

      Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      -"Comunitatea Națiunilor, numit în mod uzual și Commonwealth și cunoscut inițial sub numele de British Commonwealth, este o organizație interguvernamentală a 53 de state membre independente. Exceptând Rwanda și Mozambic, toate aceste țări au făcut parte inițial din Imperiul Britanic, din care acesta din urmă s-a format"

      Deci, in afara de Statele Unite, mai exista si "o relatie de simbioza" cu alte 53 de State, si asta ofera Angliei un sentiment de siguranta pentru orice scenariu...
    • -2 (2 voturi)    
      Ai insirat niste prostii cu pretentia de axiome (Vineri, 9 iulie 2021, 11:07)

      salvatore [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      Pai in Romania vectorii globalismului (corespondentii trustului de presa al oligarhului Bezos) ar fi hotnews, digi24, realitateatv, g4media sau ziare.com, nicidecum Antena 3 sau Dan Voiculescu care ar putea fi incadrati la nationalisti de parada. Crezi tu ca Rusia e o putere economica minora? Ai dreptate doar cand spui ca Putin e urat de bolsevicii americani, dar motivele invocate sunt subtiri. Ma rog, pana la urma e dreptul tau sa aberezi democratic.
      • +2 (2 voturi)    
        oglinda (Vineri, 9 iulie 2021, 11:35)

        Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui salvatore

        Dan Voiculescu este mostenitorul Securitatii, mana armata a comunismului. Antena 3 copiaza stilul CNN & WaPo de a face presa. Faptul ca par a fi diferiti de vectorii de presa cei mai cunoscuti ai globalismului nu inseamna nimic deosebit: isi joaca doar rolul de opozitie (controlata).

        Nu stiu despre faza cu prostiile si aberatiile, ma voi abtine sa cobor la nivelul asta de discutie.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by