O fotografie postată săptămâna aceasta pe două conturi publice de Instagram par să o arate pe prințesa Latifa, fiica șeicului din Dubai, care nu a mai fost văzută sau auzită de câteva luni, scrie BBC.

fotografie in care pare sa fie printesa LatifaFoto: Hotnews

La jumătatea lunii februarie, BBC Panorama a transmis mai multe materiale video în care prințesa Latifa spunea că este ținută ostatică și că se teme pentru viața ei.

BBC spune că nu poate verifica fotografia apărută pe Instagram, dar că un prieten al prinţesei a confirmat că este ea în imagine.

"Confirmăm că au existat mai multe evoluţii potenţial semnificative şi pozitive în campanie. Nu intenţionăm să comentăm mai departe în această etapă. O declaraţie suplimentară va fi emisă la momentul potrivit", a declarat David Haigh, cofondator al campaniei Free Latifa.

Fotografia a fost postată pe Instagram și nu include metadate care ar putea arăta data şi ora, precum şi locul în care a fost făcută. În imagine se poate vedea un cinematograf care promovează filmul Demon Slayer: Mugen Train, lansat în Emiratele Arabe Unite în 13 mai.

Fotografia a fost postată joi pe Instagram, pe conturile celorlalte două femei care apar în imagine, una dintre ele scriind: "Seara minunată la MoE cu prietenii”. Niciuna dintre ele nu a răspuns la solicitarea BBC de a comenta cu privire la starea prințesei Latifa sau de a oferi informaţii despre momentul în care a fost făcută fotografia.

"Presupunând că fotografia este autentică, ea dovedeşte că Latifa este în viaţă, dar nu ştim nimic despre condiţiile de reţinere sau libertatea ei", a declarat pentru BBC Kenneth Roth de la Human Rights Watch.

Prințesa Latifa a încercat să fugă din țară în 2018, însă ar fi fost răpită și apoi readusă în Dubai, unde a fost închisă, la ordinul tatălui său, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, unul dintre cei mai bogați lideri ai lumii care a pozat în ultima vreme în ipostaza de mare reformator.

Prințesa a ținut legătura cu prietenii ei folosind un telefon secret, însă legătura a fost întreruptă brusc în urmă cu câteva luni. Acela a fost momentul care i-a făcut pe prietenii ei să facă publică întreaga poveste.

Familia regală din Dubai susținea în februarie că prinţesa Latifa primeşte "îngrijiri acasă”, anunțul fiind făcut după ce BBC a obţinut filmuleţe în care aceasta acuza faptul că este ţinută ostatică încă din 2018, de când a încercat să fugă din ţară.

"Ca răspuns la informaţiile din mass-media referitoare la Sheikha Latifa, vrem să mulţumim celor care şi-au exprimat îngrijorarea pentru bunăstarea ei, în ciuda ştirilor care, cu siguranţă, nu reflectă poziţia reală. Familia ei a confirmat că Alteţa Sa este îngrijită acasă, susţinută de familia ei şi de profesionişti din domeniul medical”, se arăta în declaraţia trimisă prin intermediul ambasadei Emiratelor Arabe Unite de la Londra.