Germania comemorează vineri 75 de ani de la deschiderea Procesului de la Nuremberg, actul de naștere al justiției internaționale în cadrul căruia au fost judecați 21 de lideri naziști, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Având în vedere pandemia, ceremonia are loc fără public în sala de audieri 600, aceeași în care au fost judecați începând cu 20 noiembrie 1945 Hermann Göring, fostul număr doi al regimului nazist, Joachim von Ribbentrop sau Rudolf Hess, fostul adjunct al lui Adolf Hitler.

Președintele Republicii federale, Frank-Walter Steinmeier, autoritate morală foarte respectată în Germania, va susține un discurs la începutul serii, într-un context marcat de ascensiunea extremei drepte și a antisemitismului.

În urmă cu 75 de ani, pe banca acuzaților se aflau cei mai înalți demnitari ai regimului nazist, după sinuciderea lui Hitler, începând cu Joseph Goebbels și Heinrich Himmler.

Oraș bavarez, în mare parte distrus de bombardamente, Nuremberg, situat în zona de ocupație americană, a fost unul dintre simbolurile nazismului. Aici organiza Hitler marile mitinguri și tot aici au fost promulgate în 1935 legile anti-evreiești.

Acest proces, deschis la șase luni după sfârșitul războiului și care a durat aproape un an, a marcat actul de naștere al justiției internaționale, prelungit decenii mai târziu de crearea tribunalelor pentru judecarea genocidurilor din Rwanda sau actori ai războiului din fosta Iugoslavie, și ulterior prin crearea Tribunalului Penal Internațional.

Demnitarii naziști, care au pledat nevinovat, au fost acuzați de complot, crime de război, crime împotriva păcii și, pentru prima oară în istorie, de crime împotriva umanității.

Proiectarea unui film realizat de Aliați și mărturiile supraviețuitorilor lagărelor naziste au dezvăluit lumii întregi amploarea crimelor celui de-al III-lea Reich.

Verdictul a venit în 1 octombrie 1946, cu 12 condamnări la moarte.

Nuremberg nu este scutit de zone de umbră, cum a fost cea legată de masacrul de la Katyn, în care acuzația sovietică a încercat în zadar să impute crimele naziștilor.