Mister asupra „proiectilului” rus lansat în spaţiu (AFP)

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 25 iulie 2020, 21:36 Actualitate | Internaţional


Ce au trimis rusii in spatiu?
Foto: Pikist.com
Statele Unite au acuzat joi Rusia că a testat o armă anti-satelit lansată în spaţiu, dar Moscova a dezminţit, numind obiectul un „instrument special” de inspecţie spaţială, relatează AFP, citată de Agerpres.

Indiferent despre ce ar fi vorba, manevra reprezintă pentru Washington o rară escaladare militară în spaţiu.

Capacitatea unui satelit de a ataca un altul era până acum numai teoretică. Numai lovituri de la sol au fost demonstrate de SUA, Rusia, China în 2007 şi India în 2019, dar aceste explozii creează mii de fragmente şi marile puteri se abţin să efectueze din nou astfel de teste.

Incidentul rus ar putea fi un mesaj către Washington, care tocmai pune bazele unei Forţe spaţiale, decisă de Donald Trump cu scopul declarat al dominaţiei spaţiale. Şeful său, generalul Jay Raymond, şi-a repetat vineri convingerea că „spaţiul este un teatru de război, la fel ca aerul, pământul şi apa”.

În noiembrie 2019, Rusia a lansat un satelit, botezat Cosmos 2542. Suprinzător, în săptămâna următoare acest satelit a lansat un sub-satelit, Cosmos 2543, capabil să manevreze pe orbită pentru a observa, inspecta sau spiona alţi sateliţi.

Acest sub-satelit s-a apropiat de un satelit spion american (USA-245) şi de un alt satelit rus, un joc de-a şoarecele şi pisica pe orbită lesne observabil de la sol de către astronomi şi de către armata americană, care s-a alarmat public.

Pe 15 iulie, în jurul orei 07.50 GMT, Cosmos 2543 (sub-satelitul care are o suprafaţă mai mică de un metru pătrat, potrivit militarilor americani), a eliberat un obiect cu o viteză relativ ridicată, de ordinul a 200 de metri pe secundă, estimează astronomul Jonathan McDowell. Numit „obiectul E” de către americani, el se află şi acum pe orbită şi nu pare să fi lovit nimic. În 2017, acelaşi scenariu s-a produs cu un alt dispozitiv rus.

Nu se cunoaşte mărimea, forma sau natura obiectului, dar asta nu schimbă cu nimic gradul său de periculozitate, scrie France Presse.

În orbită, sateliţii se rotesc în vid cu zeci de mii de kilometri pe oră şi cel mai mic şoc între un satelit şi un obiect poate străpunge un panou solar sau poate să avarieze şi chiar să distrugă întreg dispozitivul, în funcţie de mărimea acestuia.

În spaţiu, diferenţa între satelit şi armă este deci teoretică: indiferent care ar fi funcţia sa, obiectul E este de facto un „proiectil” şi deci o „armă”, susţin americanii.

Este echivalentul unui „glonţ” în spaţiu, a declarat vineri Christopher Ford, din cadrul Departamentului de Stat. „Acolo sus nu există niciodată un mic acroşaj”, a afirmat el.

Moscova, de altfel, a recunoscut-o implicit, acuzând Washingtonul şi Londra că au programe de sateliţi de inspecţie sau de reparaţii care pot fi deturnaţi pentru a deveni „arme anti-sateliţi”.

SUA deţin efectiv sateliţi militari manevrabili pe orbită, care pot lansa sateliţi mai mici. În 2018, Franţa s-a plâns că un satelit rus s-a apropiat de unul dintre sateliţii săi militari pentru a spiona, de exemplu tehnologiile de la bord, dar un satelit american se apropiase de acelaşi satelit rus cu câteva zile înainte.

Nu se ştie dacă americanii au capacitatea de a trimite proiectile cu mare viteză aşa cum tocmai au făcut-o ruşii, a declarat pentru AFP Brian Weeden, specialist în securitate spaţială la Secure World Foundation, cu sediul la Washington. „Dar fără îndoială ar putea să o facă, dacă ar dori”, a precizat el.

„Este posibil ca ruşii să fi vrut să trimită un mesaj strategic privind vulnerabilitatea sistemelor americane”, a adăugat Brian Weeden. Sateliţii spion sunt enormi, extrem de costisitori şi puţin numeroşi, susţine el.

„Rusia nu depinde atât de mult de sateliţii săi ca SUA, iar sateliţii ruşi sunt departe de a fi atât de scumpi”, adaugă expertul.

Ceea ce a spus şi şeful Forţei spaţiale americane vineri. De la Războiul din Golf, toată armata americană, de la avioane la soldaţii de infanterie, depinde de spaţiu, pentru navigaţie, comunicaţii, informaţii.

„Tot ceea ce facem (...) integrează spaţiul în fiecare etapă”, a spus gen. Raymond.

Americanii şi ruşii vor avea ocazia să discute direct săptămâna viitoare, la Viena, cu prilejul primei lor reuniuni privind securitatea spaţială din 2013.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8141 vizualizari

  • -16 (24 voturi)    
    In jurul Pamantului (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 22:28)

    ipolitic [utilizator]

    pe langa vreo doua mii de sateliti orbiteza zeci de mii de obiecte mai mari de 10 centimetri (parti din sateliti si motoare de racheta) si sute de mii de gunoaie sub un centimetru, capace de bere, mucuri de tigari si alte "proiectile" neurmaribile. Nimeni nu stie cand si cum vom scapa de ele. Bine ca ne ingrijoreaza un surub care a zburat dintr-un satelit rusesc ruginit.
    • +13 (17 voturi)    
      Ii ingrijoreaza (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 23:42)

      bgd [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      Nu 'ne ingrijoreaza', ca n-avem noi treaba cu spatiul cosmic. Noi ne infectam cu Covid si ne facem treaba in spatele casei...avem alte prioritati.
    • +8 (20 voturi)    
      iti dai seama cu ce viteza se dezintegreaza ... (Duminică, 26 iulie 2020, 0:39)

      rov [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      satelitul rusesc, daca sare cu 200 m/s cate un surub ruginit din el...
      Pai daca stelitii rusesti crapa asa, atunci ce face restul de industrie militara a lui fhurtin ??
      Vezi ca-ti dai cu tesla-n cocones...pentru rubla aia ruginita ce o prinzi intre buze...
  • +2 (4 voturi)    
    Ignorarea spatiului (Duminică, 26 iulie 2020, 8:06)

    gamma [utilizator]

    E echivalentul medieval al unui cavaler in armura dar cu pantaloni scurti . Singura problema este ca distrugerile in orbita genereaza ablatie in cascada - se pare ca rusii cu proiectilul lor incearca o metoda mai putin violenta de distrugere .Astept antisat-ul cu bata de baseball de la americani .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by