Guvernul președintelui Venezuelei Nicolas Maduro şi echipa liderului opoziției, Juan Guaido, vor relua negocierile pentru a încerca să rezolve criza în care se află ţara, au declarat trei persoane familiarizate cu discuțiile purtate sâmbătă, relatează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cele trei persoane au declarat pentru Reuters că părțile nu au decis încă dacă discuțiile vor avea loc la Oslo, unde s-au purtat discuțiile anterioare sau în Barbados.

Două dintre surse au declarat că discuțiile vor începe săptămâna viitoare.

Guaido a declarat pe Twitter, vineri, că a primit sprijin din partea aliaților pentru a "începe o nouă rundă de consultări cu liderii naționali și internaționali", fără a oferi mai multe detalii.

Guvernul Norvegiei a încurajat ambele părți să se întâlnească la Oslo în mai, dar acestea nu au ajuns la nicio înțelegere pentru a rezolva criza economică și politică care a făcut ca peste 4 milioane de venezueleni să plece în străinătate.

Reamintim că Guaido s-au autodeclarat președinte în luna ianuarie și îl denunță pe Maduro ca fiind președinte nelegitim, după ce ar fi fraudat alegerile de anul trecut.