Mii de persoane au manifestat în Maroc pentru eliberarea unui grup de activiști

de A.Z.     HotNews.ro
Luni, 22 aprilie 2019, 7:35 Actualitate | Internaţional


Protest Maroc
Foto: Wikimedia Commons
Mii de persoane au protestat duminică în capitala Marocului, Rabat, solicitând eliberarea a 42 de activiști care au manifestat împotriva corupției din țară, scrie Mediafax, citând BBC.

Protestul de duminică a fost organizat de mai multe grupuri care militează pentru drepturile omului, dar și de către familiile celor arestați și vine la câteva săptămâni după ce o instanță a menținut condamnarea la închisoare a celor 42 de activiști, acuzați că ar reprezenta o amenințare la adresa siguranței naționale.

Participanții la protest au adus cu ei steaguri, bannere și fotografii ale activiștilor mișcării Hirak Rif arestați. Protestatarii au cerut și eliberarea jurnalistului Hamid El Mahdaoui, care a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce a prezentat în presă protestele din regiunea Rif, din nordul Marocului.

În iunie 2018, o instanță l-a condamnat pe Nasser Zefzaki, liderul mișcării Hirak Rif, la 20 de ani de închisoare. Activiștii Ouassim El Boustati și Samir Ghid au primit aceeași pedeapsă, în timp ce alți membri ai mișcării au fost condamnați la 15 ani de detenție.

Mișcarea Hirak Rif a organizat o serie de proteste în 2016 și 2017 după moartea unui vânzător de pește în orașul Al-Hoceima. Acesta a murit în timp ce încerca să recupereze marfa pe care i-o confiscase poliția locală. Mii de persoane au ieșit atunci în stradă, acuzând autoritățile de corupție și abuz de putere.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















676 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by