Compozitorul, aranjorul și dirijorul francez Michel Legrand, creatorul temelor filmelor ”Umbrelele din Cherbourg” și ”Domnișoarele din Rocherfort”, a decedat în această noapte la Paris, la vârsta de 86 de ani, a anunțat sâmbătă purtătorul său de cuvânt, relatează AFP.

Michel LegrandFoto: Wikipedia

În cursul unei cariere de peste 50 de ani, care i-a adus faimă în toată lumea și trei Oscaruri pentru muzica sa de film, acest muzician a lucrat cu unii dintre cei mai importanți oameni din lumea artelor, de la Ray Charles la Orson Welles, Jean Cocteau, Frank Sinatra, Charles Trenet și Edith Piaf.