Să-l deplângeţi pe sărmanul miliardar pentru că, astăzi, el e încercat de un sentiment nou şi neliniştitor: teama. Ordinea lumii la care el ţinea atât se năruie mai rapid decât valoarea lirei sterline. El se teme că, în locul ei, va veni haosul. Să reţineţi asta în această săptămână, când plutocraţii se adună deasupra noastră, în staţiunea de schi Davos: ei sunt îngroziţi, scrie The Guardian, citat Rador.
Indiferent de platitudinile răsuflate pe care le au pregătite pentru camerele TV, ceea ce îi îngrozeşte este haosul din adâncuri. Uitaţi-vă numai la noul raport al organizatorilor reuniunii, care începe cu plângăreaţa întrebare: "Lumea se îndreaptă în somn spre o criză?" În sondajul însoţitor printre miile de şefi, de bărbaţi cu bani (pentru că finanţele, ca şi bogăţia, rămâne încă apanajul bărbaţilor) şi de alţi "factori de decizie din Davos", nouă din zece spun că se tem de un război comercial sau de "o altă confruntare economică între marile puteri". Cei mai mulţi mărturisesc că se tem de "agendele populiste şi naţionaliste" şi de "furia publică la adresa elitelor". Ca pe o cauză a acestui seism politic, ei disting două plăci tectonice mişcătoare: schimbarea climei şi "încrâncenarea crescândă a comunităţilor".
Pretinsa nevinovăţie, schimbul nesfârşit de învinuiri, uşoara roşeaţă, toate astea îi fac să semene cu nişte incendiatori care deplâng focul chiar de ei provocat. Se prea poate ca populismul de toate felurile să fie blestemul miliardarilor, dar ei sunt cei care au ajutat la crearea lui. De zeci de ani, nouă celorlalţi, ei sunt cei care ne-au inoculat nesiguranţa şi ne-au spus că asta e spre binele nostru. Au trucat un sistem economic care i-a răsplătit cu bogăţii şi care i-a păcălit pe ceilalţi. Au susţinut şi finanţat nişte politicieni care să le ofere calea cea mai uşoară spre parvenire.
Cu şepci roşii pe care scrie Maga (prescurtare de la Make America Great Again, sloganul electoral al preşedintelui american Donald Trump, n. red.) şi cu veste galbene, această răbufnire este mai urâtă şi mai mitocănească decât orice ai mai putea vedea în Alpii acoperiţi de zăpadă, dar "patinatorii" care se întâlnesc acolo se pot reclama drept "producători executivi" ai întregului putregai. Păcat că nu prea se mai dau dividende.
Raportul Oxfam din această săptămână este cel mai recent document care alocă cifre acestui "munte" de bogăţie şi putere. Nişte bogătani care ar umple un singur microbuz - exact 26 de persoane - domnesc acum peste jumătate din populaţia planetei, iar averea colectivă a miliardarilor sporeşte zilnic cu $2,5 miliarde. Această polarizare economică este cu mult mai obscenă decât orice ar detesta "omul de Davos", iar ea este principala cauză a acestei vrajbe politice care îi face lumea atât de instabilă.
Această mare nedreptate nu a fost creată de vreo forţă naturală. Prăpastia dintre cei superbogaţi şi noi ceilalţi nu s-a deschis peste noapte. Ea s-a adâncit mai degrabă timp de decenii şi a fost creată în mod deliberat. Regatul Unit s-a aflat în linia întâi în crearea unei mai mari inechităţi: în timpul primelor două mandate ale sale, Margaret Thatcher a redus cu mai mult de jumătate impozitele "marilor câştigători". Ea "a rupt spinarea" sindicatelor. Pe parcursul celor 16 ani în funcţie, Thatcher şi John Major au dat gata mai multe active publice decât Franţa, Italia, Spania, Germania, Australia şi Canada luate la un loc.
Oh, dar să lăsăm Davosul, asta-i poveste veche. Nu există aşa ceva. S-o fi dus Thatcher, dar ideologie ei continuă să îţi scoată banii din ţeşcherea. Dacă angajaţii din ziua de azi ar primi aceeaşi cotă din venitul naţional ca în anii '70, am sta mult mai bine. Potrivit calculelor făcute de un colectiv de cercetărtori de la Foundational Economy, în prezent, un angajat cu program normal de lucru cu un salariu mediu de £29.574 (venit anual, n red.) ar primi o majorare de £5.471 (la nivel anual, n. red.).
În acelaşi timp, şefii de la FTSE (agenţii de la Bursa din Londra, n. red.) primesc salarii până la cer tocmai din cauza primelor care îi fac să ajungă pareteneri în marile companii pe care le administrează.
Acolo unde au condus trupele de şoc ale lui Thatcher, restul Occidentului le-a cam urmat. Liderii politici din întreg spectrul le-au oferit bogaţilor ce doreau. Nu conta dacă ai votat pentru Tony Blair sau pentru David Cameron, pentru Bill Clinton sau George W. Bush, tu oricum, dădeai peste "omul de Davos".
În anii '80, pe când "tăia panglica acestei noi ordini", Ronald Regan pretindea că cele mai îngrozitoare nouă cuvinte din limba engleză sunt: "Sunt din guvern şi am venit să vă ajut". Era probabil o glumă, dar intenţia era destul de reală. În ultimele trei decenii, elitele politice şi economice ne-au cam rupt "schelăria socială" - drepturi, taxe şi instituţii. Pentru un timp, asta s-a dovedit profitabil, dar acum asta le ameninţă propria lume. Şi încă mai blochează o serie de alternative rezonabile prin care bogăţia ar fi impozitată mai mult, angajaţii ar dispune de mai multă putere, iar companiile nu ar funcţiona doar pentru a-i îmbogăţi pe patroni. Soluţiile cu privire la această criză nu vor veni de pe un vârf de munte: ele vor depinde de noi, astfel încât să dispunem de propria noastră putere. La 30 de ani după Reagan, cele mai ridicole nouă cuvinte din limba engleză sunt: "Fac parte din elită şi am venit să ajut".
4
4
