Autoritățile din Iran au confiscat șase tone de heroină care urmau să ajungă în Europa
Printre cele 11 persoane arestate se numără și cetățeni europeni, a transmis Ministerul de Informații din Iran printr-un comunicat, dar nu a menționat numele sau naționalitatea acestora.
Traficul de droguri este o problemă serioasă în Iran, având în vedere că se învecinează cu Afganistan, cel mai mare producător de opium la nivel global și cu Pakistan, una dintre principalele rute de tranzit din regiune.
Iranul are unul dintre cele mai dezvoltate programe de combatere a traficului de narcotice din regiune. În anul 2012, autoritățile iraniene erau responsabile pentru confiscarea a două treimi din totalitatea de opium vândută ilegal la nivel mondial și o pătrime din cantitatea de heroină și morfină confiscată la nivel mondial.
De asemenea, iranienii sunt unul dintre popoarele cele mai afectate de consumul de droguri. La momentul actual, sunt peste 2.8 milioane de consumatori în Iran.

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat