Libertatea presei primește o nouă lovitură în Moldova, unde partidul aflat la putere (Partidul Democrat) a scos în afara legii postul de televiziune al opoziției susținând că aceștia relatează evenimente subiectiv, transmiteBalkan Insight.

Guvernul Republicii MoldovaFoto: Facebook/ Guvernul Republicii Moldova

Partidul aflat la conducerea Moldovei, PD, a anulat acreditarea postului Jurnal TV, unul dintre cele mai importante posturi de televiziune pro-opoziție. Membrii partidului nu au oferit motive bine întemeiate.

Reporterii de la o altă televiziune, TV8, au fost informați în urmă cu doar câteva săptămâni că accesul la conferințele de presă PD organizate săptămânal le-a fost restricționat, sub pretextul că sediul PD este un spațiu privat în care nimeni nu intră fără permisiune.

Vice-președintele Partidului Democrat, Andrian Candu, spune că restricțiile au fost impuse din cauza relatărilor parțiale sau subiective ale acestor trusturi media în ceea ce privește activitățile PD.

Directorul Asociației pentru Jurnalism Independent, Petru Macovei, a declarat pentru BIRN că aceste restricții contravin valorilor europene pe care un partid auto-intitulat pro-european ar trebui să le susțină.

,,Este o încălcare brutală a drepturilor și libertăților presei. În opinia mea, mesajul transmis este că lucrurile nu se vor opri aici. Consider că lista restricțiilor se va mări”, spune acesta.

Macovei a adăugat că acele televiziuni vizate de partid suferă consecințele economice ale acestor restricții, deoarece piața reclamelor din media este aproape exclusiv controlată de media PD.