Pentru o zi, oraşul Bari va o capitală a păcii. Decizia îi aparţine Papei Francisc care i-a invitat aici în ziua de 7 iulie pe liderii și patriarhii Bisericilor creștine din Orient. Un eveniment istoric, deoarece niciun Papă din trecut nu a îndrăznit să sfideze vânturile de război. O dramă epocală pe care Papa Francisc încearcă să o blocheze într-un fel sau altul, prin organizarea unei întâlniri de rugăciune, nu la Vatican, ci la Bari, un oraş simbol al dialogului ecumenic, privit cu atenţie şi simpatie frăţească de multe secole în special de credincioșii ortodocși din Rusia datorită veneraţiei comune faţă de Sfântul Nicolae din Bari. O întâlnire mult aşteptată de Papa Bergoglio care speră să domolească tensiunile interminabile care oprimă populațiile din Orientul Mijlociu, prin intermediul rugăciunii și a dialogului cu toate Bisericile creștine din Orient, potrivit Rador, care citează Panorama.

Papa FranciscFoto: Flickr - Aleteia

O misiune imposibilă, probabil, şi disperată din multe puncte de vedere, pe care Pontiful intenționează să o realizeze cu singura „armă“ aflată în mâinile bărbaților și femeilor creștine, credința în Isus. În acest sens, duminica trecută după rugăciunea Angelus, Papa Francisc I a anunţat: „Voi merge la Bari împreună cu mai mulți şefi ai bisericilor și comunităților creștine din Orientul Mijlociu. Vom trăi o zi de rugăciune și de reflecție asupra situației din ce în ce dramatică din acea regiune, unde atât de mulți dintre frații și surorile noastre în credință continuă să sufere, și vom implora cu o singură voce: Pacea să fie în voi“! (Ps 122,8). Cer tuturor să însoțească cu rugăciuni acest pelerinaj de pace și unitate“. De asemenea, Papa a postat un tweet pe profilul său în nouă limbi @Pontifex scriind în câteva cuvinte: „Cer tuturor să însoțiţi cu rugăciunea pelerinajul pe care îl vom face la Bari pentru a invoca pacea în Orientul Mijlociu, devastat de război".

Cuvinte pe care şi le-a însuşit şi unul dintre liderii religioși prezenți la Bari, Papa Tawadros al II-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Copte din Alexandria: „Ne-am dori ca toţi oamenii din lume să înțeleagă că creștinismul este adânc înrădăcinat în regiunea Orientului Mijlociu, de aceea este important pentru noi să înțelegeți tradițiile și principiile în baza cărora trăim. Vă rugăm, nu interveniţi în afacerile interne ale țărilor noastre. Noi ne putem rezolva problemele în spiritul iubirii, al dialogului și al înțelegerii ''. ''Orientul Mijlociu - explică liderul ortodocșilor copţi - este locul de naştere al creștinismului, încă din primul secol, care din țara noastră s-a răspândit apoi în întreaga lume. Creștinii din Orientul Mijlociu sunt martori autentici ai lui Hristos. În ciuda tuturor anilor de persecuție, ei au rămas puternici și nu s-au temut să moară în numele lui Isus Hristos. Creștinii din Orientul Mijlociu au înfruntat diverse forme de persecuție încredinţându-se mereu rugăciunii.

Aceste persecuții au întărit și mai mult credința credincioșilor noștri și au menținut strânsă relația lor cu Biserica și cu Dumnezeu''.

Într-un context atât de complex precum Orientul Mijlociu, pentru Patriarhul copt nu există o altă cale decât cea a păcii prin intermediul educării noilor generații „Pentru a realiza pacea - conchide Tawadros II - fiecare individ trebuie să aibă în sine o pace interioară. În plus, toate învățăturile eronate ale urii și non-acceptării trebuie să fie interzise. Noile generații trebuie să fie învățate să se iubească unii pe alții, să accepte diferențele și să trăiască într-o comunitate plină de diversitate“.

Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul pentru Bisericile Orientale, prevede că „evenimentul din 7 iulie va fi un gest puternic în esența sa care va consta, de fapt, în două momente mari: rugăciunea de pe malul mării, împreună cu credincioșii care doresc să participe în persoană sau la televizor, şi momentul de reflecție și de ascultare reciprocă dintre Sfântul Părinte și conducătorii Bisericilor și Comunităților Bisericii din Orientul Mijlociu, fiecare cu propriul său punct de vedere, comentarii și sugestii''.