O agenție guvernamentală rusă ce se ocupă cu promovarea imaginii țării a lansat un program pentru încurajarea tinerilor care studiază în Marea Britanie și în alte ”țări neprietenoase” să se întoarcă acasă pentru a-și finaliza educația, potrivitMoscow Times.

HotNews.roFoto: Hotnews

Rossotrudnichestvo a anunțat luni lansarea programului the “Highly Likely Welcome Back” pentru a-i convinge pe cei circa 60.000 de ruși care - potrivit estimărilor - sunt la studii în străinătate să și le continue acasă.

”Există serioase îngrijorări că tinerii ruși ar putea suferi provocări în țări care arată atitudini neprietenoase față de țara noastră”, a spus moderatorul sesiunii de lansare a programului, potrivit publicației Kommersant.

Pe de altă parte, ambasada britanică la Moscova a spus, pentru Kommersant, că Marea Britanie ”este foarte bucuroasă, întotdeauna, să-i accepte pe rușii care vin în Regatul Unit pentru turism, educație și afaceri”.