Un bebeluș de 4 luni, seropozitiv, a murit luni în Rusia, după ce mama sa a refuzat orice tratament deoarece credea că HIV este un "mit", au anunțat autoritățile, care au deschis o anchetă, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Doctorii de la spitalul Ivanomatrioninski (în Irkuțk, în apropiere de lacul Baikal) au constatat moartea unei fetițe de patru luni în urma unei pneumonii, în condițiile în care mama sa seropozitivă a refuzat orice tratament pentru ea și copilul său", a precizat într-un comunicat Comitetul de anchetă.

Acuzată acum de omor prin imprudență, tânăra femeie riscă până la doi ani de închisoare.

Femeia a fost diagnosticată seropozitivă în urmă cu cinci ani, dar a refuzat orice tratament medical. Ea a refuzat de asemenea ca fetița, născută seropozitivă, să primească vreun tratament, potrivit Centrului regional de luptă împotriva SIDA.

"Mama sa a afirmat întotdeauna ca HIV este un mit", a explicat purtătorul de cuvânt al centrului, Vasili Bucinski, citat de agenția Interfax.

Peste 900.000 de ruși sunt seropozitivi și circa 90.000 de oameni sunt contaminați în fiecare an, arată statisticile oficiale. Mai puțin de jumătate dintre bolnavi urmează tratamentul antiretroviral, o parte din lipsa medicamentelor, dar alta din credința că acest virus nu există.

Mai multe cazuri de pacienți infectați și decedați din cauză că au refuzat tratamentul au fost înregistrate în ultimele luni în Rusia, printre care cel al unei fete de 10 ani, care a murit în august. Părinții săi au refuzat tratamentul.

Autoritățile sunt îngrijorate de această tendință, încurajată în special de grupuri foarte populare pe rețelele sociale care neagă existența SIDA.