Premierul italian Paolo Gentiloni şi-a prezentat sâmbătă demisia, conform procedurii, după ce anterior în cursul zilei Mişcarea 5 Stele (M5S) a ajuns la un acord cu alianţa de centru-dreapta în ceea ce priveşte persoanele care vor conduce cele două Camere ale Parlamentului, însă încă nu este clar dacă cele două facţiuni vor colabora şi pentru a forma noul guvern, scrie News.ro citând Reuters.

Parlamentul italianFoto: Flickr/ Camera dei deputati

În urma alegerilor parlamentare din 4 martie, M5S este partidul cu cele mai multe voturi, însă alianţa de centru-dreapta formată din Forza Italia, condusă de Silvio Berlusconi, şi partidele extremiste Liga Nordului şi Fraţii Italiei, este gruparea politică cu cele mai multe locuri în Parlament.

După câteva zile de discuţii cu uşile închise, cele două facţiuni şi-au unit forţele pentru a-l numi pe Roberto Fico, un membru important al M5S, drept preşedinte al Camerei inferioare şi pe Elisabetta Casellati de la Forza Italia preşedinte al Senatului.

Alianţa conservatoare a fost aproape de colaps vineri, după ce Liga Nordului s-a poziţionat alături de M5S şi a respins prima propunere a Forza Italia pentru preşedintele Senatului, dar partidele s-au înţeles în negocierile din cursul nopţii.

"Sunt foarte fericit, emoţionat şi mândru că Parlamentul a început să funcţioneze şi că alianţa de dreapta a rămas împreună", a declarat liderul Ligii Matteo Salvini după voturile de sâmbătă.

Alegerea celor doi preşedinţi deschide calea către consultări privind noul guvern, care vor fi conduse de preşedintele Sergio Mattarella la începutul lunii viitoare.

Tot sâmbătă, prim-ministrul Paolo Gentiloni şi-a prezentat oficial demisia sa şi a guvernului în faţa preşedintelui Mattarella, o procedură standard în Italia atunci când sunt aleşi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

Totuşi, Gentiloni va rămâne prim-ministru pentru a se ocupa de operaţiunile curente până când va fi format un nou guvern.

M5S şi alianţa de dreapta au destule locuri în Parlament pentru a guverna Italia, dar există destule impedimente privind politicile pentru a se ajunge la o înţelegere.

"Am putut vedea aici că există forţe în Parlament care au greutate. Dar pentru noi, guvernarea este ceva diferit", a declarat Giorgia Meloni, liderul partidului de extremă-dreapta Fraţii Italiei.

"Pentru noi, M5S nu reprezintă nimic sigur, exact ca Partidul Democratic", a adăugat ea.