Ministrul de interne britanic a calificat otravirea fostului spion rus Sergei Skripal, in Salisbury, drept o tentativa de omor "nerusinata si iresponsabila", scrie The Guardian, citat de news.ro. Intr-un discurs in Camera Comunelor, Rudd a spus ca Sergei Skripal, in varsta de 66 de ani si fiica sa, Yulia, in varsta de 33 de ani, raman "inconstienti si intr-o stare critica dar stabila".

Amber RuddFoto: Wikipedia

Ea a confirmat ca politistul care a ajuns primul la fata locului si care era si el intr-o stare critica, acum este "constient, vorbeste si raspunde intrebarilor".

Rudd nu a dezvaluit ce fel de neurotoxina a fost folosita dar a confirmat ca a fost "testata de experti cu renume mondial de la Laboratorul pentru Aparare, Stiinta si Tehnologie de la Porton Down". Ea a adaugat: "Aceasta analiza a dezvaluit prezenta unei neurotoxine si astfel incidentul este tratat ca o tentativa de omor".

Privind speculatiile ca atacul ar fi fost comandat de Kremlin, Rudd a spus: "Folosirea unei neurotoxine pe teritoriul britanic este un act nerusinat si iresponsabil. Aceasta este o tentativa de omor cruda si publica. Daca vrem sa fim rigurosi in aceasta investigatie, trebuie sa evitam speculatiile si sa permitem politiei sa isi desfasoare ancheta. Investigatia implica acum sute de ofiteri care urmaresc orice indiciu pentru a-i gasi pe cei responsabili. Ne-am angajat sa facem tot ce putem pentru a-i aduce pe vinovati in fata justitiei, oricine ar fi si oriunde ar fi. Dupa cum a spus si ministrul de externe, vom raspunde in maniera potrivita de indata ce vom stabili cine este responsabil".

Un purtator de cuvant al Guvernului a declarat ca atacul din Salisbury "este o crima revoltatoare si iresponsabila iar publicul va fi indreptatit sa isi doreasca ca cei responsabili sa fie identificati". El a adaugat: "Prim-ministrul doreste din nou sa multumeasca politiei si serviciilor de urgenta pentru curajul tipic aratat in acest caz. Ea ar dori de asemenea sa multumeasca oamenilor din Salisbury pentru sustinerea aratata in ultimele zile".

Rudd a adaugat ca detectivii au impartit investigatia in trei zone separate: casa familiei Skripal, pub-ul Mill si restaurantul Zizzi, locurile unde Skripal si fiica sa isi petrecusera timpul in ziua respectiva.