Grecii ciprioti au anuntat marti ca sunt gata sa reia negocierile pentru reunificarea Ciprului, la mai putin de doua saptamani dupa esecul dialogului din Elvetia, mediate de ONU, transmite Xinhua.

Ministrul de externe al Greciei, Nicos Kotzias, a participat la reuniunea Consiliului National, organism consultativ pentru presedintele cipriot, Nicos Anastasiades. Ulterior, Kotzias a declarat ca Atena va cauta modalitati de reluare a negocierilor, lasand sa se inteleaga ca va influenta Ankara folosindu-se de negocierile pentru aderarea Turciei cu Uniunea Europeana, potrivit Agerpres.