Presedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, le-a cerut sambata francezilor sa nu se lase vrajiti de "cantece de sirena" sau de "promisiuni false" de factura antieuropeana si sa apere cu votul lor la alegerile prezidentiale din Franta "o Europa puternica", transmite agentia EFE, citata de Agerpres.

Frank-Walter SteinmeierFoto: Photothek - Thomas Kohler

"Nu ascultati cantecele de sirena ale celor care va promit un mare viitor francez", a avertizat Steinmeier intr-un interviu acordat grupului media Funke si ziarului francez Ouest-France.

Franta este "un garant al stabilitatii europene si piatra fundamentala a UE", a amintit fostul ministru de externe, care a fost ales presedinte in februarie. "UE este uneori dificila, dar este un beneficiu pentru toti, inclusiv pentru Franta", a continuat Steinmeier, adaugand ca "sunt multe in joc pentru intreaga Europa" atunci cand vine vorba de alegerile prezidentiale din Franta. O victorie a populismului nationalist va lasa Europa la mila "altor puteri".