Donald Trump, noul presedinte al SUA, a promis, intr-un interviu acordat vineri postului de televiziune CBS si dat publicitatii duminica, ca va expulza pana la 3 milioane de imigranti ilegali, informeaza Agerpres.

Donald TrumpFoto: Agerpres/AP

"Vom lua oamenii care sunt criminali si care au caziere judiciare, care apartin bandelor, care sunt traficanti de droguri, fara indoiala vreo 2 milioane, poate chiar 3 milioane (de persoane), si ii vom alunga in tara noastra, (pentru ca) ei sunt aici ilegal", a declarat Trump in timpul emisiunii "60 de minute" de pe CBS, care va fi difuzata duminica seara.

Revenind la linia dura din campania sa electorala, dupa ce si-a mai temperat discursul fiind ales marti presedinte al SUA, Trump a reafirmat, de asemenea, ca va construi un zid la frontiera cu Mexicul, pentru a limita imigratia ilegala.

In unele zone, presedintele ales a admis ca ar putea fi "garduri", insa, a insistat el, "un zid este mai potrivit". "Sunt foarte bun la asta, la ceea ce se cheama constructie", a ironizat patronul Trump Organization, vasta retea de hoteluri si imobile de lux.

In timpul campaniei sale, Donald Trump a promis ca va inalta un zid de-a lungul frontierei cu Mexicul, care va fi finantat in proportie de 100% de Mexic.

El s-a angajat de asemenea, in timpul unui miting desfasurat la sfarsitul lui august in Phoenix, Arizona, sa expulzeze imediat ce se va instala la Casa Alba in jur de doua milioane de imigranti ilegali "criminali".