Cel putin 30 de civili au fost ucisi joi potrivit unor responsabili afgani intr-o lovitura aeriana americana in provincia Kunduz, unde un atac al talibanilor s-a soldat cu moartea a doi soldati americani, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Dupa raid au avut loc manifestatii la Kunduz. Zeci de apropiati ai victimelor s-au adunat in fata birourilor guvernatorului, purtand cadavrele unor copii ucisi in atac.

Fortele afgane, sustinute de trupe ale coalitiei, au lansat o operatiune comuna impotriva insurgentilor talibani la periferia orasului Kunduz in timp ce au fost surprinsi de un atac al insurgentilor, ceea ce i-a determinat sa ceara un sprijin aerian american.

'In bombardament, au fost ucisi 30 de civili afgani si 25 au fost raniti', a indicat Mahmood Danish, purtator de cuvant al executivului din aceasta provincie din nordul Afganistanului.