Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Paks s-a deconectat de la retea in urma unei defectiuni la un panou, antrenand o scadere semnificativa a productiei, dar fara sa puna in pericol securitatea, a anuntat joi Agentia Atomica ungara pentru Energie, relateaza MTI, citata de Mediafax.

Directorul general al Agentiei Gyula Fichtinger a declarat pentru MTI ca centrala nucleara a raportat autoritatii imediat pana, care a avut loc la ora locala 17.11, pe 24 octombrie.

Incidentul a fost clasificat ulterior, pe Scala internationala a evenimentelor nucleare, ca eveniment de nivel zero, a precizat directorul.

Asemenea evenimente, "de o importanta slaba", nu este necesar sa fie raportate imediat publicului, a apreciat Fichtinger.

Insa publicul a aflat despre incident dupa ce a cerut explicatii, constatand o scadere in performanta celor patru reactoare ale centralei, care publica aceste date pe site.

Potrivit lui Fichtinger, deoarece nu este vorba despre un eveniment "semnificativ", nu este necesara nici o examinare imediata si nici o raportare catre Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA).