Islamul radical a devenit "un fel de subcultura a tineretului" si atrage din ce in ce mai multi tineri in cautare de recunoastere, a afirmat joi seful informatiilor interne germane, citat de AFP.

Comunitate salafista germana, care si-a triplat efectivele din anii 2000 si este formata in prezent din circa 7.000 de persoane, seduce "adeseori oameni cu varste cuprinse intre 13 si 30 de ani", a afirmat Hang-Georg Maassen.

In opinia sefului Biroului federal de protectie a Constitutiei (BfV), aceasta atractie se explica prin faptul ca islamul radical "este vazut de acum ca un fel de subcultura a tineretului".

Islamistii radicali recruteaza putin in randul celor trei milioane de turci sau de germani de origine turca din aceasta tara, ci mai degraba din randul tinerilor proveniti din tarile arabe, spune acesta, care afirma ca circa 10%, adeseori "deosebit de brutali", sunt covertiti.

Peste 600 de germani au plecat in Siria sau in Irak si circa 60 au murit in lupte sau in atacuri sinucigase, a precizat acesta. Circa 200 au revenit in Germania, dintre care 35 cu o experienta dovedita de lupta.

Potrivit acestuia, profilul jihadistului este barbat, musulman, provenit din imigratie, a cunoscut un esec scolar sau profesional ori rupturi familiale, este in cautarea recunoasterii.

Doar 10% dintre candidatii la "razboiul sfant" sunt femei. Desi "unele posteaza pe Facebook poze cu un kalashnikov, in fata drapelului Statului Islamic", cele mai multe isi doresc "sa devina a doua sau a treia sotie a unui mujahedin", a declarat Hans-Georg Maassen.

In opinia sa, miscarea anti-islam germana Pegida, nascuta toamna trecuta la Dresda, ar putea, paradoxal, sa favorizeze islamul radical.

"Cresterea Pegida este un lucru dorit de islamisti si considerat un lucru relativ bun, in speranta ca musulmanii se vor simti marginalizati", a explicat el.