Doua imobile rezidentiale s-au prabusit in urma unei acumulari de gaze in New York, in cartierul East Harlem, accident in urma caruia si-au pierdut viata celor putin doua persoane, alte 18 fiind ranite, scrie AFP.

)

"Astazi, la ora 09,30 (13,30 GMT), o importanta explozie a distrus doua imobile. Explozia a fost provocata de o scapare de gaze", a declarat primarul metropolei, Bill de Blasio, in cadrul unei conferinte de presa organizata la locul exploziei, in nordul Manhattanului.

Primarul a confirmat bilantul politiei, potrivit careia cel putin doua femei si-au pierdut viat iar alte 18 au fost ranite in aceasta explozie care a avut loc la intersectia 116th Street si Park Avenue. "Cautam persoane disparute. Exista un numar de indivizi disparuti", a subliniat el.

Orasul New York traieste cu teama atentatelor teroriste, dupa atacurile din 11 septembrie 2001 care au vizat turnurile gemene World Trade Center si in care si-au pierdut viata aproape 3.000 de oameni.

Potrivit primarului, "singurul semnal de pericol a venit cu 15 minute inaintea exploziei", cand o scapare de gaze a fost semnalata catre Con Edison, furnizorul de gaze.

Un purtator de cuvant al intreprinderii a confirma existenta acestui apel.

"Un locuitor a precizat ca a simtit miros de gaze in imobilul din 1652 Park Avenue dar a precizat ca mirosul ar putea de asemenea proveni din exteriorul cladirii", a explicat purtatorul de cuvant Bob McGee.

La mijlocul zilei, o coloana de fum continua sa se raspandeasca in cartierul Central Park, in timp ce sute de politisti se aflau in zona.

Toate treburile provenind sau avand ca destinatie Grand Central, situata in apropiere de locul exploziei, au fost suspendate pana la noi ordine.

Un martor a explicat pentru CBS ca "multe persoane" locuiau in imobilul de sase etaje, printre care si un prieten al sau.

"Am vazut o femeie alergand, desculta. A fost o nebunie, ca intr-o zona de razboi", a comentat un alt martor. "La inceput am crezut ca a fost un cutremur", a adaugat acesta.