Guvernul israelian a aprobat duminica un proiect de lege ce prevede ca orice acord de pace cu palestinienii sa fie supus unui referendum national, potrivit unui comunicat difuzat de biroul premierului Benjamin Netanyahu, transmite AFP.

"Orice acord ce ar putea fi convenit in timpul negocierilor va fi supus unui referendum", anunta Netanyahu, citat in comunicat.

"Este important ca, pentru astfel de decizii istorice, fiecare cetatean sa voteze direct asupra unui subiect care va decide viitorul tarii", a adaugat el.

Potrivit unui raport al sedintei de guvern, Executivul israelian a considerat aprobarea acestui proiect "urgenta si importanta" si a precizat ca va cere Parlamentului sa se pronunte rapid asupra acestuia.

Un oficial palestinian a declarat sambata pentru AFP ca negocierile de pace intre Israel si palestinieni, aflate de trei ani intr-un punct mort, ar urma sa fie reluate martea viitoare, la Washington.

Israelul n-a confirmat inca oficial reluarea negocierilor.